Iași. Rețineri DIICOT pentru acuze de trafic de minori și proxenetism

Două persoane, o femeie de 20 de ani și un bărbat de 29 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore de procurorii DIICOT Iași într-un dosar penal cu acuze de trafic de minori și proxenetism. „Probatoriul administrat în cauză a reliefat că, în intervalul cuprins între sfârșitul lunii februarie 2025 și începutul lunii martie 2025, perioadă ce a coincis cu vacanța de schi a elevilor, prin constrângere morală și profitând de starea de vădită vulnerabilitate determinată de vârsta fragedă, condițiile precare de trai și absența suportului familial, inculpații au recrutat două victime minore, de 12 și 14 ani, în scopul exploatării sexuale”, conform DIICOT.

Victimele, membre ale familiei femeii acuzate, au fost adăpostite într-un apartament din Iași, unde au fost aduse sub pretextul unor vizite sau al ajutorului la curățenie, pentru ca ulterior să fie obligate la practicarea prostituției. Exploatarea a fost gestionată de către tânăra de 20 de ani, care s-a ocupat de instruirea victimelor, pregătirea lor estetică, realizarea de fotografii și postarea anunțurilor pe platforme online. Simultan, bărbatul  coordona întreaga activitate infracțională și și-a însușit, în totalitate, sumele de bani obținute de cele două minore.

Iași. Rețineri DIICOT pentru acuze de trafic de minori și proxenetismVictimele au fost supuse unui regim de viață restrictiv și traumatizant, fiind forțate să primească zilnic numeroși clienți, acuzații amenințându-le sau agresându-le pentru a se asigura de tăcerea și subordonarea lor. „Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, anterior, în mai 2024, aceeași inculpați, au recrutat o altă victimă minoră, în vârstă de 15 ani, tot în scopul exploatării sexuale. Persoana vătămată a fost adăpostită în apartamente închiriate din municipiile Iași și Tulcea, unde a fost obligată, timp de o lună, să practice prostituția în folosul material al inculpaților”, mai arată sursa citată.

Cercetările au mai stabilit că din martie 2025 și până la 21 aprilie 2026, în schimbul unor sume de bani, acuzatul a înlesnit practicarea prostituției, atât prin găsirea și închirierea locațiilor destinate primirii clientelei, transmiterea de indicații despre modalitatea de gestionare a situațiilor intervenite în relaționarea cu clienții, întocmirea și postarea anunțurilor online, cât și prin  stabilirea tarifelor pentru serviciile sexuale solicitate clienților. A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. (G. S.)

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...