Un ghinion de 750 milioane de euro

Oscilând între lecturi din Gabriel Garcia Marquez și lecturi din oarece dosare strânse pentru zile negre, făcând slalom printre amintiri cu opisul unor evenimente uitate – dacă nu cenzurate cândva – dosit în mânecă sau pe un hard-disk codat, candidații importanți la președinție scapă din vedere, în această perioadă, suficiente subiecte de actualitate, despre care am vrea să-i auzim vorbind. Nu, nu este vorba de efervescența anchetelor DNA. Nici de ofițerii acoperiți care, ca un fel de personaj colectiv anonim, vor naufragia în folclor. În jurul nostru se întâmplă și altele, chiar cu bătaie lungă, poate pe 10 ani de acum încolo. Cât două mandate prezidențiale.

A trecut mai bine de o zi de când Ministerul Economiei a comunicat o veste gravă, dacă nu cutremurătoare și liniștea-i deplină. Conținutul veștii, unul energetic, ne va arde la buzunare. Până la prezentarea unor strategii și priorități în domeniu (al energiei, nu al buzunarelor), candidații și-au restrâns zicerile la a emite păreri ori a recita părerile altora privind exploatarea gazelor de șist și cam atât. De miercuri li s-a deschis un nou front de dezbatere, dar degeaba.

Concret, Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat (indirect) pentru marii consumatori de energie electrică. Ei urmează a fi exceptaţi de la plata până la 85% din valoarea certificatelor verzi. Alte două trepte de scutire sunt 40%, respectiv 60%. Ce nu plătesc ei se recuperează de la consumatorii casnici şi firmele mici. Subvenţia asta parşivă se ridică la 750 milioane euro în următorii 10 ani. Nu era de ajuns că oricum ne cocoșa altă schemă, cea de sprijin cu înrobitoarele certificate verzi, așa cum operează în prezent – ni s-a dat încă un „spor” să ni se testeze anduranța.

Straniu de-a dreptul este că tac inclusiv portavocile și comentatorii naționali de serviciu, altădată foarte prompți în a număra turbine eoliene, parcuri fotovoltaice sau a critica favorizarea politică a știm prea bine căror consumatori gigant. O fi o întâmplare, o fi ordin de zi pe unitate? Hm, mai degrabă miroase a precauție. Noi rămânem cu ghinionul, parcă așa se zice în aceste zile.

Viorel COSMA

Autor:

Ultima ora

Spălare de bani cu… lalele olandeze! Flori importate din Olanda, vândute în Bacău, Neamț, Suceava și Brăila, folosite pentru evaziune fiscală

Spălare de bani cu... lalele olandeze! Flori importate din Olanda, vândute în Bacău, Neamț, Suceava și Brăila, folosite pentru evaziune fiscală

DIICOT Iași- operțiune internațională desfășurată simultan în România, Republica Moldova, Ungaria și Cehia, rețea de droguri destructurată

Oportunități de angajare stabile în domeniul electric și construcții civile – București, Ilfov, Giurgiu

În atenția marilor contribuabili: ANAF anunță intensificarea acțiunilor de control

Accident la Români, județul Neamț: un biciclist de 55 de ani a ajuns la spital după ce a intrat într-o autoutilitară

Bacău: un bărbat a murit carbonizat într-un incendiu provocat de o țigară

Cod galben de ceață în regiunea Moldovei

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod...

5 ani de la incendiul tragic de la Spitalul județean de urgență Piatra Neamț – 10 victime, secția tot nefuncțională, s-au găsit și vinovați...

5 ani de la incendiul tragic de la Spitalul județean de urgență Piatra Neamț – 10 victime, secția tot nefuncțională, s-au găsit și vinovați de serviciu