Un fumător a provocat un incendiu la Centrul pentru Persoane cu Handicap Pojorâta

O anexă a Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Pojorâta, județul Suceava a luat foc ieri, 11 noiembrie. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise, potrivit ISU Suceava.

Flăcările s-au propagat la proprietatea învecinată și au aprins un foișor.

La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și lucrătorii SVSU Pojorâta cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de trei ore.

Un fumător a provocat un incendiu la Centrul pentru Persoane cu Handicap PojorâtaAu ars: anexa centrului, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, și materialele depozitate în aceasta, acoperișul foișorului și un perete al construcției pe aproximativ 80 de metri pătrați. S-au degradat restul clădirii și bunuri din interiorul acesteia.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o clădire administrativă ce aparține centrului, și casa de locuit a proprietății învecinate.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Cal salvat de pompieri după ce a căzut într-un canal de 3 metri adâncime

Pompierii nemțeni au intervenit, joi seară, 23 iulie, în...

Substanță lichidă, suspectată a fi mercur, descoperită la o stație de captare subterană a apei în județul Neamț

Actualizare: „Subofiţerul CBRN a identificat trei recipiente din material...

Cod galben de furtună și vijelie în Neamț, Suceava și Bacău

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 24 iulie,...

Prețurile la carburanți au crescut din nou: un litru de motorină standard se apropie de 10 lei

Prețurile la carburanți au crescut cu peste 1.5 lei/litru...

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

NICOLAE JENICA reprezentant al BOVIS MEDIA VET SRL, titular...

FOTO. Cal salvat de pompieri după ce a căzut într-un canal de 3 metri adâncime

Pompierii nemțeni au intervenit, joi seară, 23 iulie, în...

Cod galben de furtună și vijelie în Neamț, Suceava și Bacău

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 24 iulie,...

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

NICOLAE JENICA reprezentant al BOVIS MEDIA VET SRL, titular...

FOTO. Accident la Tazlău – 4 persoane au fost rănite

Actualizare: Trei persoane care se aflau într-unul din autoturisme...