dr Mirela GradinaruPrimul deces din cauza gripei a fost confirmat astăzi, 6 februarie, la un băiețel în vârstă de un an și cinci luni, din Roman. Copilul a decedat la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Iași, pe 4 februarie, potivit Direcției de Sănătate Publică Neamț. Copilul a fost transferat la clinica pediatrică din Iași pe 1 februarie, din cauza agravării stării lui, după aproape două luni de când a fost internat la Roman. Băiețelul a fost ultima dată internat pe 4 decembrie 2019 la secția Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgență Roman, el având mai multe afecțiuni și trecând și printr-o operație la inimă: „Copilul S.F., în vârstă de 1 an și 5 luni, din municipiul Roman, a decedat cu gripă. Copilul prezenta multiple comorbidități: sindrom Down, distrofie de grad III, canal atrio-ventricular operat, nevaccinat antigripal, caz social. Copilul a mai fost internat în spital, iar ultima dată în secția Pediatrie Roman, în perioada  4.12.2019-1.02.2020. În data 30.01.2020, copilul a prezentat febră de 40 grade Celsius, care se supraadaugă fenomenelor respiratorii: dispnee, tuse, hipoxie. Radioscopia pulmonară evidențiază infiltrații interstițiale”, a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț.

Transferul la Iași a fost decis pe 1 februarie, iar acolo s-a pus problema unei infecții gripale, confirmată ulterior prin analizele de laborator. „În data 1.02.2020, copilul este transferat la Spitalul „Sfânta Maria” Iași. Aici se ridică suspiciunea de SARI ( sindrom respirator acut sever), se recoltează aspirat traheo-bronșic pe 3.02.2020. Rezultatul pune în evidență prezența virusului gripal tip A, subtip H1 pozitiv. Starea generală a copilului se agravează, acesta este intubat și decesul  survine în data 4.02.2020”, a mai precizat dr. Mirela Grădinaru. Este primul deces confirmat cu gripă în acest sezon, din județul Neamț. (C.I.)

Articolul precedentVineri, 7 februarie, se dezbate bugetul municipiului Piatra Neamţ
Articolul următorInteres pentru dezbaterea bugetului oraşului Târgu Neamţ