În această dimineață, 19 iulie, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, s-a înecat, în mod misterios, în lacul Izvoru Muntelui, în dreptul comunei Poiana Teiului. El se afla împreună cu un prieten la pescuit, dar cum era foarte frig afară, la ora 5 dimineața, prietenul lui a plecat până la mașină să ia o pătură. Când s-a întors, după mai puțin de 10 minute, nu l-a mai văzut pe mal, dar l-a zărit imediat plutind pe apă și a sunat la 112. Pompierii de la Garda 2 de intervenție Poiana Teiului s-au dus la locul solicitării, împreună cu paramedicii. Bărbatul a fost scos din apă, dar n-a mai putut fi salvat. „Misiunea a fost destul de dificilă, fiindcă zona în care a căzut bărbatul este chiar la coada lacului și apa este adâncă. Pompierii au adus trupul la mal”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Corpul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru necropsie. (C.I.)