Un bărbat din Boboteni (comuna Hangu) şi-a pierdut viaţa, astăzi, 26 septembrie, într-un groaznic accident. Omul cobora o pantă, cu o căruţă încărcată cu lemne, pe care o asigurase cu frâna din dotare. S-a întâmplat, însă, ceva cu mecanismul, care a cedat şi atelajul s-a răsturnat, iar lemnele l-au zdrobit pe căruţaş.
„Un echipaj de intervenţie s-a dus la locul solicitării, însoţit de o ambulanţă SMURD, a fost nevoie ca militarii să meargă cam 300 de metri pe jos, pentru că deplasarea cu maşina nu era posibilă din cauza conformaţiei terenului, au ajuns, dar bărbatul avea leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat lt. Andrei Grancea, comandantul Detaşamentului de pompieri Piatra-Neamţ. „Este vorba despre un localnic de aproximativ 60 de ani. Era însoţit de o altă persoană, care mergea în spatele căruţei şi a văzut cum s-a întâmplat accidentul”. (C.M.)
Dumnezeu să -l ierte .
63 ani.