Actualizare: Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 zile. El riscă pedeapsa cu închisoarea până la 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de ”distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”.
Știre inițială: Un bărbat a aruncat cu benzină și a provocat un incendiu în clădirea Parlamentului României. O persoană a suferit un atac de panică dar, din fericire, nu au fost alte victime.
„S-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanță inflamabilă. Din primele informații, nu există persoane rănite. La acest moment, activitățile sunt în desfășurare, fiind efectuate verificări în vederea depistării persoanei în cauză”, a precizat un comunicat al Poliției București, citat de biziday.
Suspectul a fugit și este căutat în continuare de forțele de ordine. Ministerul de Interne a făcut publice imaginile cu suspectul și solicită ca persoanele care au informații despre acesta să sune la 112.
Z.C.