O coliziune produsă în această dimineață, 12 octombrie, între o căruţă şi o autoutilitară, în comuna Marginea, judeţul Suceava s-a soldat cu un bărbat rănit.
Trei din cele şase persoane implicate în accident, din căruţă, au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar ulterior una a fost o transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD cu sprijinul a două echipaje SAJ Suceava au intervenit la locul accidentului.
Angela Croitoru