Băieţelul de numai 2 ani, care a căzut în gol de la etajul III al unui bloc din Botoşani, a fost declarat în moarte cerebrală aseară, 20 februarie, în jurul orei 22. Băieţelul fusese adus cu un elicopter SMURD de la Spitalul Judeţean Botoşani şi era internat pe ATI în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, unde a fost intubat (detalii aici ).

Părinții copilașului au găsit puterea să transforme propria durere în șansă la viață pentru alți copii și au acceptat să doneze organele. “Părinții au făcut un gest extraordinar şi au luat decizia să-i fie prelevate organele. În această dimineaţă i-au fost prelevate ficatul și cordul. Un eveniment neplăcut, dar care, prin decizia părinţilor, a dat o şansă altor copii. Părinții au venit, au fost lăsaţi să-și ia rămas bun de la copilul lor, le înţelegem durerea, dar au avut puterea să facă acest gest. Copilul lor nu mai avea nicio șansă, din punct de vedere neurologic activitatea cerebrală era zero, absentă, iar ei au făcut gestul de a da o şansă la viaţă altor copii“, a declarat Alina Belu (foto), managerul Spitalului „Sfânta Maria” Iaşi.

Echipa medicală care s-a ocupat de prelevarea organelor micuţului a fost formată din medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon” Iaşi şi de la Bucureşti. Echipa medicală ATI de la „Sfânta Maria” a asigurat menţinerea funcţiilor vitale pentru micuţul donator şi anestezierea acestuia.

Acesta este cel de-al doilea caz, după revoluţie, în care părinţii decid donarea organelor copilului lor internat în această unitate medicală ieşeană. În urmă cu 4-5 ani, în acelaşi spital, un băieţel de 2 ani, din Vaslui, aflat în moarte cerebrală în urma sufocării, după ce a căzut într-o latrină, a fost primul donator de organe la o vârstă atât de mică, prin decizia părinţilor.

Angela Croitoru

Articolul precedentPrelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală
Articolul următorCaravana #Oamenicamine ajunge în Neamţ