Ultima zi de vacanță, întâia zi de școală

inapoi-la-scoalaÎn anul școlar 2016-2017, aproximativ 80.000 de elevi și peste 5.000 de dascăli din Neamț vor intra la clase mai devreme cu trei zile decât tradiționala 15 septembrie. În ediția curentă, 12 septembrie este debutul unui nou an școlar, care se va încheia tocmai pe 16 iunie 2017.

Până atunci, unii din elevi și profesori vor merge în școli care nu le oferă decât aceleași condiții, de multe ori improprii, ca și în anii trecuți. Sunt, în continuare, clădiri în care se face învățământ, dar care nu au apă curentă, toalete în interior, clădiri șubrede, care pun în pericol viața celor care intră în ele. Grădinița de la Tarcău și Clubul Copiilor Bicaz sunt doar două exemple, dar sunt 47 de imobile cu destinație de unitate școlară care își vor deschide larg porțile chiar dacă nu au autorizație sanitară de funcționare. În alte 33 de clădiri se va învăța fără autorizație de securitate la incendiu. Dincolo de aceste ”amănunte”, Ministerul Educației și-a luat angajamentul, pe bază de metodologie, să rezolve problema posturilor de directori ocupate prin numiri și rămâne bătut în cuie ”orarul”:

Semestrul I (19 săptămâni):

cursuri: 12 septembrie – 23 decembrie;

vacanţa de iarnă: 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017;

cursuri: 9 ianuarie – 3 februarie;

vacanţa intersemestrială: 4 februarie – 12 februarie;

În intervalul 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, elevii din învăţământul primar şi preșcolarii vor fi în vacanţă.

Semestrul II (16 săptămâni):

cursuri: 13 februarie  – 14 aprilie;

vacanţa de primăvară: 19 aprilie  – 30 aprilie;

cursuri: 2 mai – 16 iunie;

vacanţa de vară: 17 iunie  – 10 septembrie.

Programul naţional „Şcoala altfel” se va desfășura în funcție de decizia fiecărei școli, dar cu încadrare în următoarele perioade:

Pentru învăţământul preşcolar şi primar:

21 noiembrie 2016 – 2 decembrie 2016;

27 februarie 2017 – 31 martie 2017;

15 mai 2017 – 9 iunie 2017;

Pentru învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal:

17 octombrie 2016 – 2 decembrie 2016;

27 februarie 2017 – 31 martie 2017;

15 mai 2017 – 9 iunie 2017.

Lucrările semestriale şi tezele vor fi susţinute cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul fiecărui semestru. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident la Gârcina. Un bărbat beat, întins pe carosabil a fost lovit de o mașină

Un accident neobișnuit a avut loc duminică seara, 7...

Când se achită alocațiile și indemnizațiile în luna lui Cireșar

Calendarul plăților pentru drepturile cuvenite beneficiarilor de asistență socială...

Vaslui. Accident mortal pe DE 581

Un grav eveniment rutier a avut loc în seara...

Sinistrați de furia apelor: sunt afectate  45 de persoane din Grințieș

Un pod din zona Pintic, comuna Grințieș, a fost...

Când se achită alocațiile și indemnizațiile în luna lui Cireșar

Calendarul plăților pentru drepturile cuvenite beneficiarilor de asistență socială...

Vaslui. Accident mortal pe DE 581

Un grav eveniment rutier a avut loc în seara...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Actualizare: În cadrul acțiunii au fost instituite 4 filtre, din...