ulei de maslineAsociația Națională pentru Protecția Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – A.N.P.C.P.P.S. România – InfoCons a realizat studiul pe produsele tip ulei de măsline, ce se regăsesc pe piața din România. În cadrul studiului au fost analizate 8 produse tip ulei de măsline achiziționate în mod aleatoriu şi anonim din lanturile de hypermarketuri din Bucuresti, în luna septembrie 2014.

Ca urmare realizării acestui studiu a reieşit faptul că, în ceea ce priveşte aciditatea (un indicator important şi clar al calității produsului), toate uleiurile se încadrează în limita UE de 0,8%, cele mai apropiate de respectiva limită fiind însă produsele de la “Mazza” (0,57), “La Speciale” (0,48) şi “Berio” (0,47).

În ceea ce priveşte analiza spectrofotometrică (K232, K270 şi delta K), prin care se stabileşte gradul de oxidare, două produse au depăşit limitele impuse de legislatia U.E. (2,50/K232 şi 0,22/K270). Acestea sunt uleiurile de măsline de la “Mazza” (2,66/K232 şi 0,269/K270) şi “Berio” (2,71/K232 şi 0,260/K270). Legat de delta K, “Mazza” atinge chiar valoarea maximă aprobată de UE (0,010).

Produsele tip ulei de măsline care au stat la baza studiului au ca distribuitor/producător următoarele companii: SC Afi Total Distribution SRL/Mueloliva, SC Nordic Import Export Co. SRL/Costa d’Oro, SC Serpico Trading SRL/Filippo Berio, SC Garom Food SRL/Costa De Espana, SC Parmafood Group Distribution SRL/La Specialo, Mazza şi Pietro Coricelli.

Gramajul produselor studiate variază între 250 – 750 ml, iar 88 % din aceste produse au menționat pe etichetă valoarea energetică. În aceeaşi proporție au menționat pe etichetă valoarea zaharurilor, aceasta fiind 0.0 grame. Valoarea energetică/100 ml este următoarea: – 3700kj/900 kcal la Mueloliva; – 3389kj/824 kcal la Costad’Oro; – 3378kj/822 kcal la Filippo Berio; – 3389kj/824 kcal la Costa De Espana; – 3404kJ/828 kcal la La Specialo; – 389kj/824 kcal la Mazza; – 3378kj/822 kcal la Pietro Coricelli.

Pentru mai multe informații privind testarea produselor puteți accesa www.testecomparative.ro. Studiul face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor şi serviciilor comercializate pe piața romanească derulat de Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – A.N.P.C.P.P.S. România – InfoCons în cadrul consorțiului I.C.R.T. – International Consumer Research & Testing pentru produse şi servicii la standarde europene, pentru ca alegerea cetățeanului consumator să fie făcută în cunoştința de cauză.

Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro ), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federatiei Asociațiilor de Consumatori.

Datele tehnice ale studiului, aici: ulei masline rezultate

Articolul precedentNEAMŢ: Consiliul Județean trece Prutul
Articolul următorHartă interactivă a serviciilor publice municipale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.