isu interventie Vaduri

* un bărbat de 30 de ani din Dulceşti a fost găsit mort lângă butoiul cu vin
* două surori în vârstă din Vaduri au fost salvate în ultimul moment

Un bărbat, de 30 de ani, din Dulceşti, şi-a pierdut viaţa, ieri dimineaţă, intoxicat cu dioxidul de carbon degajat de vinul care fermenta în beci. Mama lui l-a găsit însă era mult prea târziu ca să mai poată fi salvat, iar poliţiştii au apelat la pompieri pentru scoaterea cadavrului din beci. Militarii au intrat cu aparatele de respirat pe faţă, altfel n-ar fi rezistat gazului toxic.

Două surori, una de 70 şi cealalată de 74 de ani, din Vaduri, Alexandru cel Bun, au avut mai mult noroc şi au fost găsite la timp. Un vecin a sunat imediat la 112, iar pompierii şi ambulanţele au plecat imediat la intervenţie. „Pompierii au evacuat în timp scurt cele două femei, în ciuda spaţiului îngust de acces în beci, unde a fost nevoie de utilizarea aparatelor de respirat”, a precizat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Femeile, aflate în stare de inconştienţă, dar cu puls şi respiraţie, au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital”. (C. MIRCEA)

Articolul precedentCondamnări în dosarul “fabricii” de pensii
Articolul următorSimulare de accident cu 23 de victime la Horia