- marea glorie a atletismului românesc, Iulia Negură-Olteanu va împlini 47 ani, duminică, 26 ianuarie
- a alergat în cariera sa 120.000 km, ceea ce înseamnă că a înconjurat Pământul pe la Ecuator de 3 ori.
Născută la Piatra Neamţ, alergătoarea pe distanţe lungi are un palmares remarcabil, greu de egalat în vremurile actuale, valorificând la maximum timp de mai bine de două decenii talentul imens cu care a fost înzestrată. Iulia Negură-Olteanu s-a căsătorit în anul 1995 cu fotbalistul Giani Olteanu de la FCM Bacău. Are un băiat, Dragoş, în vârstă 16 ani, pasionat de fotbal la fel ca tatăl său. S-a retras din atletism în 2004, după ce a participat la competiţii de înalt nivel pe toate continentele. Actualmente, a intrat în al 9-lea an de când este profesoară de atletism la CS Ceahlăul, club la care şi-a început activitatea de înaltă performanţă în 1977. Prima campioană naţională a sa este Vanda Sipoş, dublă medaliată cu aur la CN în sală de junioare 2, de la Bacău.
Spicuiri din palmaresul de vis al Iuliei Negură Olteanu
– dublă campioană mondială la alergare pe şosea – ”Pentru a doua oară consecutiv-campioană a lumii! Iulia Negură a repetat performanţa obţinută în anul 1990 la Dublin, triumfând iarăşi în cursa de 15 km pe şosea, de această dată la Nieuwegein, în Olanda. Cu foarte mici excepţii, la întrecere a fost prezentă «crema» fondistelor lumii.” (Gazeta Sporturilor,15 octombrie 1991);
– campioană europeană de cros în 1994 – “Cea de a treia ediţie a Campionatului European de cros a prilejuit atletismului românesc o nouă premieră. Moldoveanca Iulia Negură a devenit şi campioană europeană de cros, după ce a cucerit în urmă cu câţiva ani titlul de campioană a lumii la alergarea pe şosea. Modul în care a triumfat atleta română la Charleroi a fost de-a dreptul impresionant. Am urmărit-o atent, alergând de parcă avea aripi, pe un traseu mocirlos, în timp ce învinsele sale se străduiau să încheie cu dificultate întrecerea”. (“Moldoveanca Iulia Negură ne-a dat o lecţie”, Gazeta Sporturilor, 17 decembrie 1997);
– locul 8 la JO de la Atlanta, din 1996, după ce în 1992 a ratat prezenţa la JO de la Barcelona din cauza unei accidentări – ”Cînd m-am văzut la Atlanta aveam atât de multe emoţii că mi-am zis că nu o să fiu în stare să alerg nici cinci metri“. (Opinia Veche, Iaşi, 20 mai 2013);
– câştigătoare a două medalii de aur la JM Universitare şi a numeroase crosuri în Belgia, Japonia, Portugalia, Anglia, Franţa, Luxemburg, vicecampioană mondială de semi-maraton (individual şi cu echipa), medaliată la CM-ekiden, Iulia Negură-Olteanu mai are în palmares două clasări între primele 10 performere mondiale ale sezonului (1994-locul 4), două recorduri naţionale în aer liber la semi-maraton şi 15 km şi nu mai puţin de 20 titluri de campioană naţională, fiind decorată în 2004 cu Ordinul “Meritul Sportiv” – clasa a 3-a- “Considerată de agenţia de presă EFE drept una din favorite, atleta Iulia Negură nu a dezamăgit aşteptările şi a câştigat Crosul de Anul Nou desfăşurat în localitatea portugheză Amadora. Ea a parcurs cei 10 km ai cursei în 30 minute şi 4 secunde, fiind urmată de campioana olimpică Fernanda Ribeiro din Portugalia”. (Sportul românesc, 6 ianuarie 1997)
A copilărit la Gârcina
Maestra emerită a sportului este prezentată la rubrica personalităţi în cartea “Gârcina-Pagini de monografie”, autor, profesorul Constantin Baroi. “O personalitate deosebită care îşi are originile în comuna noastră este doamna Iulia Negură-Olteanu, licenţiată a FEFS Bacău (1992), doctorand din 2010 la Facultatea de Educaţie Fizică din Piteşti”.
Descoperită de profesorul Dincă
A luat contact cu lumea sportului, la 9 ani, la cercul de radio-goniometrie de la Casa Pionierilor din Piatra Neamţ, condus de profesorul de matematică, Paul Corfu. În paralel a participat şi la întrecerile de cros, triatlon şi tetratlon, unde rezultatele nu au întârziat să apară. Apreciatul dascăl de educaţie fizică, Vasile Purcaru, a lucrat cu ea timp de 4 ani, la CS Ceahlăul, însă cel care a descoperit-o a fost profesorul Dincă. “Domnia sa m-a descoperit. Eram pe stadionul Ceahlăul şi alergam cu sora mea, elevă la Liceul Energetic, care făcea atletism”. Ajunsă la vârsta junioratului s-a pregătit cu antrenorul emerit Ilie Popescu, la CSS nr.1 Piatra Neamţ, după care s-a transferat la Ştiinţa CFR Bacău (1986), profesor fiindu-i regretatul Dorin Melinte.
– La Mulţi Ani! 20 de ani aţi alergat la întreceri atletice de înalt nivel. Cu tot cu orele alocate pregătirii a reieşit un calcul de 500 de km străbătuţi lunar, 6.000 anual, ceea ce înseamnă că aţi parcurs în două decenii cam 120.000 km. E absolut fabulos!
– Da. Am muncit mult. Am avut parte şi de rezultate pe măsura muncii. M-am considerat o sportivă împlinită.
– Un cunoscut dicton latin spune: “Unde este armonie, este şi victorie!”. Aţi avut parte de armonie în tot ce aţi vrut să întreprindeţi?
– Da. Am avut armonie atât în familie, cât şi în viaţa sportivă. Provin dintr-o familie cu 7 copii – 5 fete şi doi băieţi – şi am avut o copilărie frumoasă. Şi pe plan personal am parte de multă linişte sufletească.
– Cum e să alergi probe de semifond şi fond? Sunt mulţi kilometri de străbătut, la ce te gândeşti?
– Eu întotdeauna m-am gândit la lucruri pozitive. Tot timpul am mers pe ideea că din alergare nu se moare. Nu erau accidente atunci în sport, sau nu le aflam noi. N-a existat o limită pentru mine.
– Mi-aţi spus de curând că în Japonia eraţi mai cunoscută decât în România.
– Da. Şi în Japonia şi în Franţa am fost foarte iubită. Prima dată când am participat în Japonia, am învins-o pe o chinezoaică şi m-au îndrăgit mult pentru această victorie. În Franţa, n-am câştigat niciodată, am ieşit mereu pe locul al doilea şi nu voiam să mai merg. Era un impresar, Segura, tot mă chema, îmi făcea cele mai bune oferte, numai să vin.
– Mai poate o atletă să obţină rezultate de mare valoare aşa cum aţi reuşit dumneavoastră?
– Este foarte greu. Am iubit atletismul mai mult decât pe mine. M-am dăruit trup şi suflet acestui sport. Atleţii din ziua de astăzi sunt mai comozi, nu renunţă la anumite lucruri, nu fac sacrificii pentru a atinge o serie de perfomanţe înalte.
– De ce nu v-aţi stabilit în altă ţară?
– Nu mi-a plăcut nicăieri. Totul mi se părea aglomerat. Poate dacă m-aş fi născut în altă parte, alta ar fi fost situaţia. Am avut oferte din Spania, chiar din Japonia, de la Universitatea de fete de la Yokohama (n.r. – al doilea oraş ca mărime după Tokio), dar doreau să vin fără familie şi nu am acceptat.
– Atletismul v-a răsplătit cum se cuvine după 20 de ani în care aţi triumfat la cele mai importante reuniuni atletice?
– N-am câştigat foarte mult. Mi-am făcut o casă la Bistriţa, am o maşină. Lucruri obişnuite. Dar în primul rând eu îmi doream o maşină cu şofer. Nu voiam să conduc eu. Eu doream să mă odihnesc.
Ana MOISE
* Unde este armonie, este şi victorie!
