radu-turturica-02Handbaliștii lotului de cadeți al României au plecat, miercuri, 14 decembrie, în Spania, pentru a participa la un turneu de verificare alături de Portugalia, Austria și țara organizatoare. Din reprezentativa tricoloră face parte și portarul Radu Turturică (foto), de la LPS Piatra Neamț, iar antrenorul său de la echipa de club, profesorul Răzvan Caba, este tehnicianul secund al naționalei.

„Sunt adversari noi pentru reprezentativa României și, din acest punct de vedere, vor fi niște dueluri interesante, pe care vrem să le câștigăm. Momentan suntem deficitari la capitolul experiență competițională”, a spus profesorul Răzvan Caba.

Întrebat despre forma în care se află elevul său, Radu Turturică,  Răzvan Caba a declarat că acesta va face față cu brio în cele trei meciuri.

„El este titularul României pe postul de portar. La turneul trecut din Polonia a marcat și un gol. A început să-și perfecționeze aruncările din poartă în poartă, datorită dinamicii jocului, pentru că foarte multe echipe, când sunt în inferioritate numerică, scot portarul și folosesc efectivul complet în atac și el surprinde aceste momente și poate înscrie”.

Primul meci al României va fi vineri, 16 decembrie, cu Portugalia. (Ana MOISE)

Articolul precedentServiciile sociale licenţiate din Neamţ, locul 2 în Regiune şi 9 la nivel naţional
Articolul următorVânzătoarele de la Carrefour – amenințate de-un tâlhar de 16 ani
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.