Spectacolul „Hippolytos”, după Euripide şi în regia lui Horaţiu Mihaiu, va fi prezentat în cadrul celei de-a patra ediţii a Festivalului Artelor Spectacolului Târgovişte – BABEL F.A.S.T – vineri, 20 iunie, ora 19. BABEL F.A.S.T se desfăşoară, în perioada 16-21 iunie, şi prezintă publicului creaţii ale unor importanţi artişti din 20 de ţări precum: Chile, Brazilia, Franţa, Catalonia, Ţara Bascilor, Spania, Suedia, Olanda, Germania, Italia, Ucraina, Ungaria, Kosovo, Bulgaria, Rusia, Israel, Turcia, Iran, India, Marea Britanie, cărora li se alătură desigur şi România.
„Pentru spectatorul tocit sufleteşte de ororile cu care îl alimentează zilnic jurnalele de ştiri, tragediile care înfiorau sufletul grecilor până la catharsis (purificare) nu mai înseamnă mare lucru. Timpul parcă nu mai are răbdare, totul se comprimă, astfel încât frumoasele înflorituri retorice ale textelor vechi nu mai strălucesc. În prezent, montarea unei tragedii antice este o iniţiativă rară, cel puţin în teatrul românesc. Horaţiu Mihaiu nu e un iconoclast care să rescrie total tragedia antică pe coordonatele contemporaneităţii, cu mijloace şi forme în stare să violenteze pe omul actual. Opţiunea sa pentru acest spectacol este o viziune a frumuseţii. Verbalizarea, coregrafia, decorul, costumele, luminile, ambianţa sonoră-toate au o puternică funcţie estetică. Chiar dacă textul lui Euripide este redus maximal, fără a afecta coerenţa narativă, regizorul îi rămâne credincios tragedianului grec, neîmprumutând şi de la cei care l-au succedat în abordarea poveştii de iubire a Phaedrei pentru Hipppolytos. Mişcarea dirijată spre expresivitatea corporală potenţează emoţia cuvântului. Frământările gestuale ritmice ale Phaidrei spun mai mult decât retorismul frazei antice. Seducătoare sunete, repetate incantatoriu, anunţă prezenţa zeiţelor. Fascinaţia poartă vălul luminii crepusculare, respiră foşnetul mării. Coloana, frontonul, acoperămintele trupurilor desenează emoţia albului, pentru că albul este o valoare-limită (suma tuturor culorilor sau absenţa culorilor), culoare a giulgiului şi a doliului la cei vechi, anunţând şi însoţind o situaţie-limită. Arcurile încordate: destinul ce duce pe fiecare către ţinta sa, dar şi încordarea vitală, forţa irepresibilă a dorinţei carnale. Excesele, indiferent de natura lor, sunt drastic sancţionate de zei”, scrie Raluca Naclad, secretar literar al TT. (Z.C.H.)
