Un bărbat de 31 de ani, din Bicaz Chei, s-a ales cu dosar penal și cu o amendă de 1.000 de lei, după ce-a fost oprit în trafic în noaptea de 30 ianuarie, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 127 A, în localitate.
”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Cu ocazia verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deținea asupra sa declarație pe proprie răspundere privind deplasarea/libera circulație. Totodată, conducătorul auto nu deținea o poliță RCA valabilă a autoturismului”.
Polițiștii i-au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare și l-au amendat cu 1.000 de lei, iar ca ”premiu” i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
C.M.