Actualizare: Încheierea de ședință de la Judecătoria Piatra-Neamț: ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ privind pe inculpatul Colesnic Alexandru Alin, aflat în Centrul de reţinere şi arest preventive Neamţ, şi dispune arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.01.2019 până la data de 27.02.2019 inclusiv, luând act că inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală nr.423/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă continuată (cinci acte materiale), respingând ca nefondată solicitarea formulată de avocatul inculpatului de a se lua faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu. Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ privind pe inculpatul Bichineț Florin, aflat în Centrul de reţinere şi arest preventiv Neamţ, şi dispune arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.01.2019 până la data de 27.02.2019 inclusiv, luând act că inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală nr.423/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă continuată (cinci acte materiale), respingând ca nefondată solicitarea formulată de avocatul inculpatului de a se lua faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu. Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ privind pe inculpatul Bichineț Sorin Costache, aflat în Centrul de reţinere şi arest preventiv Neamţ, şi dispune arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.01.2019 până la data de 27.02.2019 inclusiv, luând act că inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală nr.423/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă continuată (cinci acte materiale), respingând ca nefondată solicitarea formulată de avocatul inculpatului de a se lua faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu sau măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art.272 Cod Procedură Penală dispune avansarea onorariului avocatului desemnat din oficiu inculpatului Bichineț Sorin Costache din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Neamţ, în cuantum de 200 lei, pentru avocat Sandu Ancuţa. În baza art.273 alin.5 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore care curge de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Dată în camera de consiliu, azi, 29.01.2019, ora 16:30”.
Știre inițială.
Poliţiştii au identificat şi reţinut trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 36 de ani, bănuiţi de comiterea a cinci infracţiuni de tâlhărie în judeţul Neamţ. În urma audierilor, cei trei au recunoscut faptele comise, fiind reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore şi introduşi în arestul IPJ Neamţ, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată. Aceştia vor fi prezentaţi azi Judecătoriei Piatra Neamţ, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
”La data de 28 ianuarie, în jurul orei 00:30, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie de 81 de ani, din Girov, despre faptul că trei persoane necunoscute, cu feţele acoperite, ar fi pătruns în locuinţa sa, unde prin acte de violenţă fizică şi ameninţări ar fi determinat-o să le remită 2800 de lei. Imediat, în urma sesizării, s-a constituit un dispozitiv alcătuit din poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ şi ai Secţilor de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare şi Gârcina, însoţiţi de jandarmi, care au instituit filtre pe toate drumurile de la locul comiterii faptei către localităţile limitrofe. Astfel, după aproximativ 20 de minute de la sesizare, un echipaj de poliţie a oprit pe DN 15C, un autoturism care se deplasa din direcţia Piatra Neamţ – Roman, în care erau trei bărbaţi. Cei trei au încercat să se sustragă, însă datorită vigilenţei poliţiştilor au fost încătuşaţi, iar ulterior conduşi la sediul poliţiei municipiului Piatra Neamţ. Aceştia au fost identificaţi de poliţişti ca fiind un tânăr de 22 de ani, din Săvineşti-Neamţ şi alţi doi de 24, respectiv de 36 de ani, ambii din Bacău. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au descoperit asupra celui de 22 de ani suma de 2.800 de lei, iar după controlul efectuat asupra autoturismului cu care s-au deplasat cei trei, în torpedou au găsit bijuterii din aur, iar sub podul pedalier suma de 5.000 lei, ce ar fi provenite din comiterea unei alte tâlhării comise în seara de 27 ianuarie a.c. de la o femeie de 77 de ani, din Dulceşti. Cercetările au fost extinse de către poliţişti care au stabilit faptul că aceştia ar mai fi comis alte trei infracţiuni de tâlhărie, respectiv la data de 24.01.2019 asupra unei femei de 87 ani din Bârgaoani, la data de 25.01.2019 asupra unei femei de 79 de ani din Pângăraţi şi la data de 25.01.2019 asupra unui bărbat de 87 de ani, din Poiana Teiului”, a declarat Robert Costân, purtător de cuvânt al IPJ Neamț. (I.Ș.)