Trei răniți într-un accident lângă Horia

Astăzi, 24 iulie, în jurul orei 09.00, lângă comuna Horia, a avut loc o coliziune între două autoturisme care circulau pe același sens de mers, cel mai probabil pe fondul nerespectării distanței legale și a consumului de alcool.

În urma impactului puternic, primul autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din Trifești, a ieșit de pe șosea și-a intrat într-un copac.

Trei răniți într-un accident lângă Horia

Copacul a căzut peste autoturism, însă șoferul a reușit să iasă din mașină până la sosirea forțelor de intervenție, precizează locotenent Irina Popa.

În accident au suferit diferite traumatisme ambii șoferi, cel de-al doilea din Roman, în vârstă de 63 de ani și o pasageră, în vârstă de 73 de ani, din Tămășeni, din prima mașină, potrivit informațiilor furnizate de agent Georgiana Pușcașu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului din Roman, însă, în cazul celui din Trifești, a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Angela Croitoru

Foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Uniformele ar putea deveni obligatorii în școli

Un proiect legislativ inițiat de parlamentari PSD propune ca...

Finanțări europene pentru cultivatorii români de porumb și floarea soarelui afectați de secetă

Uniunea Europeană acordă ajutoare financiare pentru fermierii afectați de...