Trei răniți într-un accident la Săvinești

Neacordarea de prioritate în intersecție a făcut, din nou, trei victime pe o șosea din Neamț.

Sâmbătă, 2 septembrie, un șofer din Piatra-Neamț nu a acordat prioritate la intrarea într-o intersecție din Săvinești, intrând în plin în autoturismul condus de un tânăr din Alexandru cel Bun.

În urma impactului, ambii șoferi și o femeie, pasageră în primul autoturism, au ajuns în spital cu politraumatisme.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Preot Macovei ar fi pătruns în intersecție, pe strada Grădinilor, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Alexandru cel Bun.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unei pasagere în vârstă de 61 de ani, din primul autoturism”, precizează inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...