Accident 1Un accident rutier soldat cu trei victime, între care doi minori, a fost cauzat de lipsa de atenție și neacordarea de prioritate de către unul dintre participanții la trafic. Evenimentul nedorit a avut loc pe 23 august, pe strada Reconstrucției din localitatea Horia.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 56 ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe strada Castanilor, în localitatea Horia, ajuns la intersecție cu strada Reconstrucției, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 42 de ani, din Trifești”, anunță Poliția Neamț.

În urma imactului violent a fost rănită șoferița de 42 de ani și doi minori cu vârste de 7, respectiv 17 ani, pasageri în autoturismul condus de aceasta. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal cu acuze de vătămare corporal din culpă.

(G.S.)

Articolul precedentEtapa a III-a de admitere la liceu debutează astăzi
Articolul următorAngajații din Finanțe au reluat protestul spontan
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.