Trei milioane pentru cinci minute de muncă

Trei milioane și ceva de lei vechi câștigă lunar consilierii locali romașcani, adică 10% din indemnizația primarului. Ședința ordinară din luna ianuarie a durat mai puțin de cinci minute, cam tot atât cât a ținut și ședința extraordinară de acum două săptămâni, dar pentru care consilierii nu sunt remunerați. Dacă la Consiliul Județean, ședințele sunt pline de discuții, mai mult sau mai puțin pertinente și la subiect, la Roman nici musca nu se aude. Șapte proiecte au fost pe ordinea de zi, cel de-al optulea fiind retras de primarul Leoreanu, deoarece viza bugetul local și nu se cunosc cotele ce urmau să vină de la județ.

“Proiectul legat de buget îl retragem, deoarece ședința de Consiliu Județean nu s-a mai ținut. Pentru că nu știm ce bani ne vor reveni, vom intra cu proiectul imediat ce se va ține la județ ședința pe buget. Oricum, partea de funcționare nu se va schimba. Singurele modificări vor apărea la partea de dezvoltare, dar nu ca structură, ci ca sume de bani alocate. Dezvoltarea va fi armonizată funcție de bani, dar nu vom renunța la ceea ce am prins și discutat”, i-a liniștit primarul pe consilieri. Și liniștiți au rămas până la finele ședinței.

Nici măcar la proiectul de mărire a tarifelor la colectarea gunoiului nu s-au spus opinii, precum dezbatere nu a existat nici pe proiectul care prevede ca Primăria și Spitalul să-și angajeze firme sau persoane specializate în avocatură pentru a fi reprezentate în instanță. Toate proiectele au trecut cu unanimitate de voturi. De la ședință au lipsit consilierii PSD, Lidia Pătrașcu și Eugen Păuleț, ceea ce înseamnă o economie în bugetul local de două indemnizații, adică vreo 7 milioane de lei vechi. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...