copil abuzatO poveste tristă, în care sunt implicați 3 copii mici, cu vârste de 7 ani, 4 ani și un an și câteva luni, s-a derulat într-o comună de lângă Piatra-Neamț, iar astăzi copiii au fost luați din familie de DGASPC Neamț. Mâine vor fi repartizați unor asistenți maternali. Cei mici vor fi preluați de un asistent, iar cel de 7 ani de altcineva, pentru că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț nu a găsit un singur asistent maternal care să aibă posibilitatea să-i ia în grijă pe toți 3.

Cazul acestei familii a fost semnalat la DGASPC de către un ONG. Pe scurt este vorba despre doi soți, între care există o diferență de vârstă de peste 20 de ani. Bărbatul lucrează, iar femeia este casnică. Veniturile familiei sunt, cu tot cu alocațiile copiilor, în jur de 4.000 de lei lunar. În plus, primăria comunei le-a asigurat alimente celor 5 persoane în perioada de carantină, Mănăstirea Almaș le-a oferit sprijin, iar AJPIS Neamț  le-a aprobat un dosar de finanțare ca să-și poată îmbunătăți situația locativă. Singura condiție a fost ca mama să-și modifice comportamentul. Mama care, în timp ce soțul ei era la serviciu, primea în vizită amantul și întreținea cu acesta relații sexuale, de față cu cei 3 copii, pentru că întreaga familie locuiește într-o căsuță cu o singură cameră. Din luna aprilie până acum, însă, situația nu s-a schimbat cu nimic. Comunitatea s-a grăbit s-o judece și s-o condamne pe femeie, dar nimeni nu a vrut s-o ajute atunci când avea posibilitatea să lucreze 4 ore pe zi. A renunțat la idee, pentru că nu avea cu cine lăsa copiii. Dar n-a renunțat la amant, ceea ce a tensionat relația cu soțul ei. În acest week-end, între cei doi soți a fost un scandal cu țipete și agresiuni, de față cu copiii și așa abuzați emoțional. Și astăzi DGASP a solicitat sprijinul poliției, pentru a lua copiii din familie. N-a fost nevoie de intervenție, pentru că ambii părinți au fost de acord cu instituirea măsurii de protecție. Nu le rămâne dect să dovedească, în perioada următoare, că-și doresc copiii înapoi și că le pot asigura o dezvoltare psihică și emoțională normală.

C.M.

Articolul precedentPașapoartele și permisele auto pot fi obținute numai pe bază de programare online
Articolul următorOboseala la volan: o mașină s-a lovit de un arbore și un semafor