ciocan justitieActualizare: Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț anunță că în afară de cei 3 arestați, în cauză se fac cercetări față de alți 24 de suspecți, persoane fizice și 26 de suspecți persoane juridice.

Comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț:

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț este înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de un număr de 3 inculpaţi -persoane fizice , 24 de suspecţi -persoane fizice şi 26 de suspecţi -persoane juridice, sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de:

  • constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal,
  • obţinere ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 306 alin. 1 Cod penal raportat la art. 309 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal,
  • obţinere ilegală de fonduri, în forma tentativei, în formă continuată, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 306 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal”.

Același comunicat face și o descriere a faptelor pentru care au fost reținuți suspecții.

Din cercetări s-a reținut faptul că, începând cu anul 2020, inculpaţii S.Ș.D., R.A. şi N.A. au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii ilegale de finanțări din fonduri publice, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 10 din 12.01.2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderii mici și mijlocii.

Începând cu luna ianuarie 2020, membrii grupării infracționale au procedat la preluarea unui număr de 23 de societăți comerciale care aveau încheiate deja acorduri de finanțare cu Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului, atât personal cât şi prin intermediul unor persoane apropiate care au aderat la grupul infracțional organizat, dar şi prin atragerea unor persoane cu o condiție materială precară, de pe raza județului Neamț, persoane care au fost racolate de către inculpatul S.I. și care au aderat la grupul infracțional organizat.

Ulterior, prin intermediul celor 23 societăți comerciale controlate de către liderii grupării infracționale au fost depuse la Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului înscrisuri care atestau date false, inexacte sau incomplete, pentru a obține fondurile alocate conform prevederilor O.U.G. nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, în acest fel fiind cauzat un prejudiciu total în sumă de 4.086.037,99 lei”.

Știre inițială: Magistrații din cadrul Tribunalului Neamț au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei bărbați acuzați de obținere ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave și constituire a unui grup infracțional organizat. Decizia din 25 octombrie este valabilă până la data de 23 noiembrie, dar nu este definitivă și poate fi atacată, în termen de 48 de ore, la Curtea de Apel Bacău.

Din actele de urmărire penală s-a stabilit că faptele au avut loc timp de mai bine de doi ani, cu începere din ianuarie 2020. Acuzații ar fi preluat, direct sau prin interpui, 23 de societăți comerciale, care aveau încheiate deja acorduri de finanțare. Ulterior acele firme controlate de membrii grupării infracționale ar fi depus înscrisuri care atestau date false, inexacte sau incomplete, pentru a obține fonduri prin programul Strat-Up Nation. Totuși, nici unul din cei 23 de agenți economici nu ar fi desfășurat  activitate, scopul fiind strict obținerea ilicită de finanțări.

Cazul a ieșit la iveală în urmă cu câteva zile când anchetatorii nemțeni au anunțat 46 de percheziții în județele Bistrița Năsăud, Bihor, Constanța, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Giurgiu, Dâmbovița și în municipiul București pentru o fraudă de peste 4 milioane de lei (amănunte aici și aici).

(G.S.)

Articolul precedentIncendiu violent în localitatea Ion Creangă: au ars zeci de tone de furaje și cereale
Articolul următorVezi aici cât va fi valoarea salariului minim în construcții, sectorul agricol și industria alimentară
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.