0:00

Transferuri de criză la FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ceahlăul a reușit în această vară numai 3 transferuri cu care va ataca noul sezon al Ligii I la fotbal: Cânu, Jula și albanezul Hassani. Pietrenii au renunțat, în schimb, la jucători pe bandă rulantă! Nu mai puțin de 7: Nikola Tolimir, Darko Lukanovic, Lepmets, Daniel Barna, Ionuț Bădescu, Moreno și Monroy. Perioada de acumulări și de creionare a unei echipe a trecut, iar debutul sezonului este unul de foc pentru Ceahlăul. Adversara din prima etapă a pietrenilor, este Steaua, echipa a care a trecut de Petrolul Ploiești în Supercupa României, cu scorul de 3-0, iar marți seară, de Vardar Skopje cu același scor, manifestând o poftă de joc, care ar trebui să pună pe gânduri orice antrenor.

Transferuri de criză la FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ultimul venit, albanezul Hassani

Necunoscutul albanez Hasani era, la ora închiderii ediției, aproape de a semna o înţelegere valabilă trei ani cu Ceahlăul și este perceput ca un jucător capabil de travaliu la mijlocul terenului, în locul ocupat sezonul trecut de Monroy. Albanezul, fost internaţional de juniori, a jucat totuşi puţine meciuri pentru naționala Under 19 a ţării sale, iar sezonul trecut a fost mai mult rezervă în Bulgaria, la Litex Lovech. A fost preferat pentru transfer, deoarece este tânăr, dar nu trebuie să uităm că a venit la Piatra Neamţ liber de contract. De fapt, jucătorii liberi de contract par a fi, de câteva sezoane bune, atracția clubului pietrean. Hasani a ajuns în Slovenia spre finalul cantonamentului şi a fost titular în ultimul test, cu polonezii de la Gornik Zabrze. Antrenorul Vasile Miriuță încearcă să ne convingă de faptul că albanezul poate face față Ligii I. „Este un jucător bun, de tip Gattuso, agresiv. Aleargă mult şi este muncitor, disciplinat. Greu de spus dacă va juca în meciul cu Steaua. Nu cred că vom reuşi să îl transferăm într-un timp atât de scurt. Pentru al doilea meci, cu Corona, va fi în mod sigur o opţiune”, spune principalul Ceahlăului. Trecând peste comparația cu Gattuso, care nu îl avantajează pe italian, trebuie spus că, pe piața transferurilor staff-ul administrativ s-a mișcat lent, dacă luăm în calcul nelegitimarea în timp optim a albanezului.

Cânu, dorit încă din sezonul trecut

Gabriel Cânu nu mai este jucătorul Vasluiului, după ce a fost declarat liber de contract în urma memoriului depus iarna trecută, deoarece nu îşi primise salariul de câteva luni. Fundașul Gabi Cânu, în vârstă de 32 de ani, a mai evoluat la FC Național și Politehnica Timișoara, înainte de a ajunge la Vaslui și se pregătește încă din sezonul trecut cu Ceahlăul. Cânu a evoluat foarte puţin pentru FC Vaslui în ultimul an şi jumătate, mai exact în doar două partide, ambele în toamna anului trecut: una în campionat şi cealaltă în cupă. Fundaşul central s-a accidentat în meciul cu Twente Enschede (0-2) din preliminariile Ligii Campionilor, din sezonul 2011-2012. La acea partidă, a suferit o ruptură de ligamente, care l-a ţinut un an pe margine, în recuperare, şi l-a scos din forma sportivă care îl consacrase. Fundașul central al Vasluiului a declarat că înțelege nemulțumirile fostului patron, ținând cont că investițiile făcute de acesta în ultimii 10 ani nu i-au adus nici un trofeu. ”Din câte am înteles conducătorii vor avea o altă strategie, dar asta este viața, nu este nici o problemă. Nu pot să spun că este vorba că nu mai sunt dorit, dar oamenii de acolo au altă strategie începând cu 2013 și fiecare își face situația clubului cum crede mai bine. E problema domnului Porumboiu şi trebuie înțeles și el, că a băgat foarte mulți bani până acum. Poate se aștepta la unele rezultate, care nu au apărut, dar nu a fost vina jucătorilor”, a declarat Gabriel Cânu la despărțirea de clubul vasluian. Fotbalistul a evoluat pentru FC Vaslui în turul campionatului trecut doar 31 de minute în meciul cu “U” Cluj fiind schimbat de antrenorul de atunci al Vasluiului, Viorel Hizo în urma unei evoluții slabe. S-a pregătit, apoi, cu Ceahlăul și a bifat mai multe teste sub culorile clubului pietrean, fiind gata acum de o nouă provocare. Cânu este al doilea fotbalist înregimentat de la FC Vaslui, după ce Gheorghiu a venit în iarnă și a dat un plus de consistență liniei de mijloc a Ceahlăului.

Transferuri de criză la FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Emil Jula nu-și mai încheie cariera în Germania

Atacantul Emil Jula, înregimentat la Ceahlăul înainte de plecarea în Slovenia, în vârstă de 33 de ani a plecat în 2008 de la Oţelul în schimbul sumei de 700.000 de euro, în Germania, la Energie Cottbus. A trecut apoi la Duisburg, unde n-a apucat să joace prea mult şi a fost împrumutat în două rânduri, la Anorthosis Famagusta (Cipru) şi Osnabruk. Jula se află în ultimul an de contract cu cei de la Duisburg, care nu mai sunt interesaţi de serviciile sale. Jucătorul declara, pe vremea când activa în Germania că speră să fie chemat la echipa națională. ”Mi-am făcut iluzii. La naționala României sunt prea multe influențe, prea multe manipulări”, declara, în urmă cu doi ani, Emil Jula, într-un interviu acordat sportVOX. Atunci avea în spate trei ani bogați în jocuri la Energie Cottbus, unde marcase 23 de goluri și se pregătea să semneze un contract cu Diusburg. După ce se pregătea să-și încheie cariera de fotbalist în Germania, a revenit în România, la Ceahlăul, la dorința lui Vasile Miriuță, actualul tehncian al pietrenilor.

Transferuri de criză la FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Steaua să se aştepte la surprize!

„Faptul că jucăm în prima etapă cu Steaua, este un meci care pe noi ne avantajează. Nu avem nimic de pierdut, ci doar de câștigat. Dacă pierdem, pierdem în fata campioanei. Steaua să se aştepte la surprize din partea noastră“ – Viorel Măstăcăneanu, președintele Consiliului de Administrație al FC Ceahlăul.

Cristi SOROCEANU

Foto: Gelu CRĂCANĂ

Articolul precedentCertificatul energetic, necesar sau doar o taxă în plus?
Articolul următorPrimarul Leoreanu mai tare decât politicianul Leoreanu

4 COMENTARII

  1. Daca mergeti ca mieii la taiat ,aveti 3-0 de la urcarea in autocar,aratati tupeu in joc si sigur ne vom bucura de un rezultat bun,si daca nu macar aprecierea suporterilor,pentru un joc bun si curajos.Hai Ceahlaul!

  2. Aveti caracter,aveti orgoliu,dati peste nas conducerii care nu v-a platit de 4 luni.Aratati ca aveti valoare,apoi cereti-va banii. BAFTA!!!!

  3. Chiar asa:mult curaj.Asta e ceea ce trebuie sa aratati sambata seara,la debutul noului campionat.Va tin pumnii!!!!

  4. Echipa e mai slaba ca anul trecut, conducerea a dat afara jucatorii cu salarii mari in special strainii, nu mai vorbesc de Badescu, Margina sau Pavel care nu mai incap in lot de juniorii promovati de la Ceahlaul 2 care pierde cu 10-1 in cupa la Rapid Dumesti echipa de judet.
    Prevad un DEZASTRU TOTAL la echipa in conditiile in care in sezonul trecut cu 4 inchizatori bunicei in lot si aici ma refer la Achim, Onciu, Monroy si Tolimir am primit 59 de goluri…
    Greul il vor duce cei 14-15 jucatori din sezonul trecut, avem 2 portari de valoare apropiata, valoarea apararii imediate o vom vedea la meciul cu Steaua…mijlocul e vai mama lui, iar in atac mizam pe „tinerii” Golubovic si Constantinescu!
    Sansa noastra ar putea sta in faptul ca si alte echipe din liga 1 sa nu TERMINE CAMPIONATUL datorita crizei economice, dar…LPF-ul prin DECIZIA luata in cazul RAPIDULUI da STARTUL la SCLAVIE in liga 1.

Comentariile sunt închise.