Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că, marţi, 6 iunie, va avea loc tragerea la sorți computerizată pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite pentru alegerile parțiale care vor avea loc pe 11 iunie și locțiitorii acestora.
„Potrivit legislației electorale în vigoare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de către AEP, în ședință publică, anunţată cu cel puțin 24 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor, pe funcții, dintre persoanele înscrise în corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite”, precizează AEP.
Instituţia mai precizează că tragerea la sorți computerizată va avea loc în prezența preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie, iar rezultatele acesteia vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul AEP, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripţie şi pe site-urile acestora.
Anexa 1 – programarea ședințelor publice pentru tragerea la sorți a președinților birourilor electorale și a locțiitorilor acestora.
Anexa 2 – numărul de alegători arondați fiecărei secții de votare constituite pentru alegerile parțiale, precum și numărul de alegători, pe fiecare dintre aceste secții de votare, care sunt posesori de carte de identitate (CI). (ZCH NEWS)
N.B.: Pentru lectura anexelor este necesar Microsoft Excel.