Actualizare: Adolescenta era elevă a Liceului de arte Victor Brauner. Pe contul de Facebook al instituției a fost postat un mesaj pe care îl puteți citi mai jos.
„Suntem profund îndurerați de pierderea elevei noastre talentate, (…), o artistă în devenire care se pregătea să înceapă clasa a XII-a după ce participase la olimpiada națională de arte vizuale în acest an școlar, iar în anul anterior la cea județeană de limba italiană. Gândurile noastre se îndreaptă către sufletul, familia și prietenii ei în aceste momente dureroase. Ne vom aminti mereu de ea prin prezența, frumusețea și inspirația pe care le-a adus în liceul nostru. Dumnezeu să o aibă în pază!”, transmite Liceul de Arte pe pagina de Facebook. (n.r. nu am inclus numele tinerei care a fost menționat în cadrul postării).
Știre inițială: O familie din localitatea Vaduri, comuna Alexandru cel Bun, trece prin momente grele după ce fiica minoră în vârstă de 17 ani, a decedat. Tragedia a avut loc pe 6 august, salvatorii de la Ambulanța Neamț fiind solicitați prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 16:00. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru adolescentă, fiind declarat decesul.
Cauza a fost preluată de oamenii legii din cadrul IPJ Neamț. „La data de 06 august a.c., în jurul orei 15:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați cu privire la faptul că, o minoră în vârstă de 17 ani, din localitatea Alexandru cel Bun, a fost găsită spânzurată în locuință”, anunță Poliția Neamț.
Trupul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea împrejurărilor care în care a avut loc tragicul eveniment.
(G. S.)