Consilierul județean PNL, Neculai Andoni a decedat, vineri dimineață, după ce a fost lovit de un buștean în propria-i curte. Consilierul ar fi ieșit de dimineață să facă niște măsurători la niște bușteni, moment în care un buștean a căzut peste el. Familia a chemat ambulanța și în ciuda eforturilor echipajului medical acesta a constatat decesul. Neculai Andoni a fost adus fără suflare la Spitalul Târgu-Neamț în jurul orei 9,30, unde s-a declarat decesul.
Firma Dragoş Teleinf SRL, care funcţiona în curtea consilierului Neculai Andoni, figurează în acte cu doi administratori: Eugen Heriu şi Carmen Timişescu. Societatea, specializată în tăierea şi rindeluirea lemnului, este acum în ancheta inspectorilor ITM şi a poliţiştilor, care trebuie să stabilească exact cum s-a întâmplat accidentul şi dacă există vreun vinovat. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cauză şi fac cercetări pentru ucidere din culpă.
Neculai Andoni împlinise în luna iunie 65 de ani și ieșise la pensie după 42 de ani de activitate în cadrul Direcției Silvice Neamț.
El a avut o activitate prolifică și pe plan politic, deținând mai multi ani funcția de președinte al organizației PNL Târgu-Neamț, cu mandate de consilier local în legislativul târgnemțean, iar în 2012 a fost ales consilier județean pe listele USL.
Prieteni, rude, apropiați, colegi de partid sau de breaslă, cu toții au rămas șocați de moartea lui.
Viorel Timișescu, șef Ocol Silvic Târgu-Neamț: „Ne pare nespus de rău de moartea domnului Andoni, iar colectivul nostru este înmărmurit. A lucrat la noi până la începutul lunii martie anul acesta și nu s-a bucurat din păcate prea mult de pensie. Colectivul nostru este alături de familie şi îi transmite condoleanțe”.
Primar Daniel Harpa: „Nu mi-a venit să cred când am auzit. Este o mare pierdere pentru orașul nostru, pentru Consiliul Județean, pentru că a fost un om echilibrat și valoros. Suntem alături de familie și îi transmit condoleanțe. Dumnezeu să-l ierte!”
Viceprimar Traian Humulescu: „Sunt profund îndurerat și nu aș fi vrut să vorbesc de dânsul la trecut. Un silvicultor adevărat, un paznic și un slujitor al pădurii. Un om credincios, tenace, care și-a iubit familia și care s-a implicat în viața socială și economică a societății. Un Om cu O mare, un om deosebit. Neculai Andoni a lăsat ceva în urma sa, iar cetățenii sunt sigur că-l regretă”.
Vasile Apopii, city-manager Târgu-Neamț: „Nici la ora actuală nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. A fost un accident stupid din câte am înțeles. Prin moartea dânsului și orașul Târgu-Neamț, și Consiliul Județean au suferit o mare pierdere. A fost un om de valoare al orașului și al județului. Condoleanțe familiei!”.
Daniel Cozma, consilier local PNL Târgu-Neamț: „Domnul Andoni a fost un caracter puternic și l-am apreciat mult pentru asta. Chiar dacă nu m-am înțeles cu dânsul din punct de vedere politic, eu l-am respectat. M-a șocat moartea sa. Dumnezeu să-l odihnească!”
Maria Vrânceanu, consilier local PDL Târgu-Neamț: „Am rămas șocată. Am avut multe de învățat de la dânsul, mai ales că am colaborat și în consiliul local și sunt sigură că aș mai fi avut multe de învățat. Moartea dânsului este o pierdere pe toate planurile. Condoleanțe familiei!”.
Decebal Arnăutu, fost primar de Târgu-Neamț: „Regret moartea sa, chiar dacă am fost adversari politici, însă noi am rămas prieteni și ne-am dat mâna de fiecare dată. Regret că s-a dus prematur dintre noi. A lăsat o activitate bogată în urmă, atât pe plan profesional, cât și politic. Multă compasiune și tristețe mă cuprinde acum”. (C. MIRCEA; C.T. STURZU)
* Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă, cu durere în suflet, deplânge prea timpuria încetare din viaţă a consilierului judeţean NECULAI ANDONI, om de aleasă calitate şi dăruire faţă de semeni.
Dumnezeu să-l odihnească!
Sincere condoleanţe familiei
* Ne-a părăsit mult prea curând şi pe neaşteptate, NECULAI ANDONI, un adevărat om de omenie.
Dumnezeu să-l odihnească!
Dan Manoliu,
vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ
* A dispărut dintre noi prea devreme, încremenindu-ne în durere, NECULAI ANDONI, un coleg adevărat.
Odihnească-se în pace!
Emilia Arcan,
vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ
* Suntem alături de familie, în greaua încercare prin care trece la plecarea prematură dintre noi a celui care a fost NECULAI ANDONI, bun coleg şi om adevărat.
Odihnească-se în pace!
Consilierii judeţeni din Consiliul Judeţean Neamț
*Filiala Neamţ a Partidului Naţional Liberal, împreună cu Președintele Interimar Mugur Cozmanciuc îşi exprimă regretul pentru trecerea în nefiinţă a domnului NECULAI ANDONI, consilier județean al Consiliului Județean Neamț. Prin activitatea sa a demonstrat caracter, loialitate și a respectat încrederea oamenilor care i-au fost alături, atât în Consiliul Judetean, cât și în viața privată. Echipa liberală doreşte să transmită un mesaj de condoleanţe familiei şi apropiaţilor, asigurându-i de tot sprijinul în aceste momente dificile, cât și în momentele care vor urma.
Dumnezeu să-l odihnească!
Mi-a fost ca un frate mai mare…Dumnezeu sa-l odihneasca.Grea pierdere pentru familie si societate…
Are mama in Piatra Neamt. Are 87 de ani. E o femeie credicioasa care nu lipseste niciodata din biserica. Era strivita de durere si a spus ca nu are putere sa mearga sa il vada si nici la inmormantare nu va putea veni pentru ca este al treilea ei copil care DIN VOIA LUI DUMNEZEU s-a mutat la Domnul…Mai are o singura fata,dar baiatul era singurul ei sprijin.Acum batrana nu prea mai vede si doar lacrimile ii mai spun ca are inca ochi…Are o pensie de doar 300 lei si cand a fost azi la medicul oftalmolog din Policlinica sa ceara un referat pt nevazatori, i s-a spus ,,VALEA ca am consultat azi 20 de pacienti…Ce fel de inima are acea medic oftalmolog si oare cine o fi fost azi de serviciu in policlinica la oftalmologie in prima jumatate a zilei?…Dumnezeu sa il ierte pe NECULAI cu tot neamul lui cel adormit!