Tragedia de la Iași. Ministrul Sănătății a demis conducerea DSP și cere schimbarea managerului Spitalului „Sfânta Maria”

Tragedia de la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde cinci copii au murit în urma unui posibil focar de infecție, a declanșat un control amplu coordonat direct de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. ( Mai multe detalii despre incident puteți citi aici)

Oficialul a mers la spital pentru a superviza verificările și a anunțat primele măsuri ferme. Conducerea DSP Iași a fost demisă, iar președintelui Consiliului Județean i s-a solicitat schimbarea managerului unității medicale, acuzat de reacție întârziată și lipsă de coordonare.

„Această tragedie nu s-a produs din lipsă de echipamente sau resurse, ci din nerespectarea protocoalelor și reacția întârziată a instituțiilor”, a spus Alexandru Rogobete, transmițând și condoleanțe familiilor îndurerate.

Ministrul a avertizat că nepăsarea și haosul administrativ nu vor fi tolerate și a promis noi sancțiuni, dacă vor fi constatate alte nereguli. „Nu mai merge „las’ că e bine și așa”! Cine nu își face treaba, pleacă acasă – indiferent de cine este pus acolo!”

Raportul Corpului de Control va fi făcut public.

Pentru a preveni repetarea unor astfel de situații, ministrul a anunțat crearea unui program național finanțat direct de Ministerul Sănătății, care va asigura achiziția de echipamente, filtre HEPA, materiale de protecție și consumabile destinate reducerii infecțiilor nosocomiale. De asemenea, vor fi introduse modificări legislative și training obligatoriu pentru tot personalul medical în ceea ce privește prevenirea și limitarea infecțiilor.

Acesta a mai precizat că echipele ATI vor fi extinse cu specialiști în controlul și monitorizarea infecțiilor, inclusiv prin angajarea medicilor epidemiologi. Totodată, vor fi aplicate sancțiuni imediate pentru nerespectarea protocoalelor specifice.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...