Vreme de o săptămână, cu câteva zile înainte de sărbători și în primele zile de Paște, polițiștii rutieri au făcut acțiuni de combatere a principalelor cauze ale producerii accidentelor rutiere grave.
”În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 6 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 3 privind conducerea sub influența alcoolului, 2 de conducere fără permis de conducere și una de conducere a unui autovehicul neînmatriculat. Au fost aplicate 218 sancțiuni contravenționale, fiind reținute 47 de permise de conducere pentru încălcarea normelor rutiere, dintre care 33 pentru viteză excesivă, 5 pentru conducere sub influența alcoolului, 5 pentru depășire neregulamentară și 4 pentru alte abateri”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
În timpul acelorași acțiuni, polițiștii au retras 9 certificate de înmatriculare. (C.M.)