Bunuri în valoare de peste 280.000 de euro au ridicat procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui pe parcursul a cinci percheziții domiciliare desfășurate miercuri, 9 februarie, în municipiul Vaslui. Aceștia aveau informații despre existența unui grup infracțional organizat pentru trafic de persoane.
Împreună cu ofițerii de poliție ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, în baza unui ordin european de anchetă, procurorii DIICOT au documentat activitatea infracțională a mai mulți vasluieni care traficau fete din județul Vaslui, în Bruxelles, Belgia, prin metoda „lover boy” încă din anul 2017, cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit.
„În țara de destinație, persoanele vătămate erau cazate în apartamente și obligate să se prostitueze, banii obținuți fiind însușiți de persoanele cercetate.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate sumele de 5.600 de euro și 600 de lei, 2 telefoane mobile, două memory-stick-uri, 1 card de memorie, documente și înscrisuri care prezintă interes în cauză.
De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii, respectiv sechestrul asupra următoarelor bunuri: un imobil, 3 autoturisme, 4 terenuri (2 intravilane, 2 extravilane) și poprirea a 26 de conturi bancare.
Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 280.000 de euro”, precizează un comunicat de presă al DIICOT.
La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul Poliției Judiciare Federale din orașul Bruxelles.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
Angela Croitoru