În superstițiile satelor de altădată, seara de Sântandrei era considerată magică, înfricoșătoare, dar și plină de oportunități. Prin unele locuri, se spunea despre copiii din flori că se transformă strigoi. Pentru a se apăra, sătenii își ascundeau coasele și limbile de meliță, făceau cruci cu usturoi pe la uși și ferestre, întorceau toate vasele cu gura în jos.
Bătrânele spuneau că strigoaicele încep a umbla de Sfântul Andrei și se risipesc la Sfântul Gheorghe, când încep să nu mai aibă putere, pentru că apar florile și busuiocul, adică Mâna lui Dumnezeu.
În credințele poporului român de pretutindeni, în noaptea de Sântandrei, la 30 noiembrie, se credea că umblă strigoii. Strigoii și strigoaicele erau descrise ca ”duhuri de bărbați sau femei moarte, care, în această noapte, magică iau formă aievea și ies din morminte”.
Tot strigoi erau numiți și acei oameni vii, care ”au coadă” și care, în această noapte, ”își părăsesc culcușurile, fără să aibă vreo știință despre aceasta, și ies sau umblă pe afară”. Un fel de somnambuli…
Superstițiile despre strigoii înfricoșau oamenii mai slabi de înger. Aceștia povesteau că strigoii care nu găsesc niciun loc pe unde să intre în casă caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine și strigă la fereastră: ”Ai mâncat usturoi?” și, dacă omul răspunde, îl muțește, iar dacă tace, se îndepărtează.
Superstiții despre strigoi în Neamț
În comuna Bălțătești, sătenii garantau existența strigoilor care umblă în noaptea de Sfântu Andreiu. Ei întorceau toate vasele din bucătărie cu gura în jos și le ungeau cu usturoi. Și pragul casei era uns cu usturoi, dar și alte locuri prin care se credea că strigoii pot intra în casa omului.
În schimb, superstițiile celor din comuna Vânători spuneau că, în seara spre Sf. Andrei, trebuie făcute cruci de usturoi și atârnate pe la ferestre, ocoale, hambare, melițoaie, ”ca să nu vie strigile” (strigoaicele).
Tot prin satele vânătorene se credea că aceste duhuri iau limba de la melițoaie (unelte gospodărești) și se bat cu ele la hotarele dintre sate. Unii dintre săteni se jurau că au văzut lupte între strigoi.
Alte credințe românești din județul Neamț spuneau că strigoii și strigoaicele sunt un fel de oameni care au coadă, iar ”la Sfântu Andreiu se ung cu un fel de unsori, iespe hornul casei și merg pe la crucile drumurilor, unde se bat cu limbile meliței”.
Alte povești ale bătrânilor spuneau cum, ”în noaptea spre Sânt Andreiu, toți strigoii și strigoaicele ies din morminte, încalecă pe melițoaiele și melițele de bătut cânepa, iau limba acestor melițoaie și melițe în mâni, drept sabie, și se duc la hotarul satului, unde se bat. A doua zi, dacă cineva din sat se merge la locul luptei, găsește pietrele pline de sânge”.
Lupta duhurilor de Sântandrei
Lupta dintre aceste duhuri în noaptea magică a Andreiului de Iarnă se pare că are ca pricină o nelămurită neînțelegere între strigoii morți și cei vii. T. Pamfile scria: ”În Moldova dăinuiește credința că strigoii morți ies din morminte la Sf. Andreiu, se întâlnesc la un loc cu strigoii vii, adică cu strigoii oameni și se bat cu cociorbele, până cântă cocoșii, cei din urmă cunoscându-se a doua zi după zgârieturile ce le au pe față. Babele sau oamenii strigoi, înainte de ieși din casă pe horn, se ungeau pe tălpi cu untură. Adeseori strigoii trăgeau și clopotele pe la biserici”.
Când strigoii morți nu au cu cine se război, se duc pe la casele oamenilor, unde încearcă să sugă sângele celor ce au nenorocul să le cadă în mâini. Pentru ca duh din acesta să nu se poată apropia de casele oamenilor, e grija gospodinelor să mănânce usturoiat în această seară, să se ungă pe întreg trupul cu usturoi. În unele sate era suficient să te ungi cu usturoi numai pe frunte, la piept, în spate și pe la încheieturile trupului. La casă, se ungeau cercevelele ferestrelor în semnul crucii, pe unde strigoii ar fi putut să intre sau să se uite în casă.
De dragoste, de Sântandrei
În lumea satelor, căsătoria era o etapă deosebit de importantă pentru fete, fapt dovedit de multitudinea de credințe, superstiții și ritualuri înfăptuite de femei cu diferite ocazii, sărbători.
Fetele făceau ”vrăji de ursită”, vrăjind de pețire, de dragoste, căutându-și de noroc sau făcând farmece de răutate. ”Ultimele se presupunea că trebuie să se lipească de dușmani și de casele lor”, scria etnologul T. Pamfile.
Una dintre credințele mai complicate oferea protecție asupra satului. Trebuia implicat un flăcău, care era mai voinic și mai curajos. Acesta prindea un liliac sau o pasăre, îl punea într-o oală de lut nouă și se ducea la hotarul satului, unde aveau să se bată strigoii. Îngropa oala acolo și, după șapte zile se ducea și o dezgropa, iar dacă în ea găsea o greblă, un țepoi și o coasă, era considerat un semn foarte bun. ”Cu grebla se aducea binele asupra satului, cu țepoiul se împrăștia răul, iar cu coasa se răpuneau dușmanii”, scria etnologul Th. Speranția.
Ziua lupului sau Gădinețul Șchiop
Se spunea că, în noaptea Sfântului Andrei, lupul primea darul de a-și roti capul și că începe a vorbi cu grai de om, de unde şi denumirea de Ziua Lupului sau Gădinețul Șchiop. Era serbată pretutindeni cu ”nelucru, ca să nu strice lupii vitele și mai ales oile și caprele”.
Se spunea că ”vitele care mugesc spre Sf. Andreiu, caii care nechează și păsările care țipă vestesc lupul care se apropie de ograda omului”.
Ca să apere ograda de lupi, țăranii de altădată obișnuiau să ungă cu usturoi intrarea în grajduri. Se mai făcea o cruce de ceară și se lipeau pe vite, însă numai la cele de parte bărbătească și doar la cornul drept.
Cu o săptămână înainte de Sântandrei, femeile se fereau să mai toarcă, ”să nu toarcă lupii la casă”. Tot pentru ca lupii să nu vină de Sântandrei, nu se mătura, nu se ducea gunoiul afară, nu se pieptăna, nu se lua nimic cu împrumut.
Ce făceau țăranii de Sântandrei ca să le meargă bine
Se ținea zicând că, fiind începutul iernii, să le meargă bine toată iarnă. Se ținea pentru a fi iarna mai dulce și gerul mai slab. Se ținea ca să fie iarna plină de zăpadă, care aduce belșug. Mulți dintre bătrâni spuneau tinerilor să țină sărbătoarea Sf. Andrei pentru a trăi mulți ani. Se ținea mai mult de meseriași, ca patron al meseriilor. Se ținea, existând credința că este ajutător de noroc pentru semănături și pomi.
De Sfântul Andrei se aruncau boabe de porumb pe coș. Se fierbea și se împărțea grâu, ca să fie grâul plin de bob.
Se serba și prin post negru, pentru împlinirea unei dorințe, cum ar fi căsătoria, însănătoșirea etc.
Material preluat din Mesagerul de Neamț
