n fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, creștinii ortodocși din România îi pomenesc pe cei trecuți la Domnul. Conform tradiției populare, această sărbătoare este numită „Moșii de iarnă” sau „Sâmbăta morților”. În această zi, în biserică sunt pomeniți oamenii care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare. Conform datinilor străvechi, în unele zone ale țării bătrânii povestesc cum sufletele morților vin în această zi pe pământ, iar credincioșii dau de pomană mâncare gătită.
Tradiția creștină ne învață că sufletele vin în ziua Moșilor de Iarnă să se hrănească cu mireasma și aburii bucatelor pe care credincioșii le pregătesc, astfel încât să le ajungă întreg anul. De aici și vorba populară, atunci când se pregătesc praznice: „să iasă și un pic de abur”. Cu alte cuvinte, nu este suficient să oferi doar bani sau produse, ci mâncarea gătită este mai de preț.
În această zi, obiceiul este să se dea de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci, fructe, lumânări aprinse. O tradiție care se pierde în negura timpurilor spune că, la mormintele rudelor, oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puțin două lumânări, care au rolul de a „încălzi” sufletele morților.
Cei bătrâni își aduc aminte că Moșii de iarnă mai erau cunoscuți și ca Moșii de piftii. Era considerată ultima zi în care se mănâncă răcituri sau piftii, înainte de începutul postului. Acestea trebuiau mâncate în totalitate în această zi, iar dacă rămâneau pentru a doua zi, trebuiau aruncate. Altfel, frigurile și-ar fi făcut apariția în timpul verii, după cum povesteau bătrânii.
Ziua Moșilor de iarnă mai era ținută în mod special de femei. Acestea, dacă lucrau în această zi, ar fi fost pedepsite să tremure precum piftia. În unele zone, se spunea că, dacă lucrai în această zi, ți se întorcea pomana dată. Ziua Moșilor de iarnă mai era ținută și pentru că te ferea de nebunie.
