TIR răsturnat peste un gard la Pipirig

Un al treilea accident petrecut ieri, 23 ianuarie, în comuna Pipirig, de această dată în satul Păţâligeni, în jurul orei 16,40. Şoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, pe DN 15 B, şi mastodontul s-a răstunat peste un gard doborându-l la pământ.

TIR răsturnat peste un gard la Pipirig

 

Nu au fost victime. Au avut de „suferit“ doar gardul şi autotrenul.

Şoferul nu consumase alcool, iar poliţiştii l-au amendat contravenţional potrivit OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

TIR răsturnat peste un gard la Pipirig

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora