diicot sigla 02Cei 3 tineri, cercetați pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice, au fost plasați sub control judiciar de procurorii DIICOT. Prin urmare, ei vor fi puși în libertate, în această seară, între orele 21,30 și 23,45 pe măsură ce expiră valabilitatea ordonanțelor de reținere emise de procuror. Ei vor avea niște obligații de îndeplinit și vor fi la dispoziția anchetatorilor, care trebuie să stabilească vinovăția fiecăruia.

Din audierile făcute deja de procurorii DIICOT Neamț a rezultat că ”la data de 25.05.2020, în scop de răzbunare faţă de inculpatul A.M., inculpatul A.C. a încărcat filmulețul pe o rețea de socializare”.

Conform Noului Cod Penal ”Producerea, deținerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Din datele făcute publice prin comunicatul DIICOT, rezultă că după consumarea agresiunii de la Roznov, în plină stradă, filmulețul a fost trimis de agresor (Mădălin Aursului) către inculpatul L.A.L, pentru a se lăuda, iar la rândul lui L.A.L. l-a distribuit și altor personae, printer care și A.C., care l-a postat pe Facebook.
C.M.

Articolul precedentEmilia Arcan: trăim cu emoție o dublă sărbătoare!
Articolul următorCal omorât de o mașină pe strada Fermelor din Piatra-Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.