Cinci tineri artişti plastici din Iaşi şi Piatra-Neamţ au fost invitaţi să îşi expună lucrările, în perioada 24 iulie-13 august, la Galeria “HaPnina”, din Herzliya (Israel). Expoziţia este intitulată “Perspective artistice moldave” şi este organizată de Institutul Cultural Român (ICR) de la Tel Aviv, în colaborare cu Primăria Herzliya, Galeria HaPnina, Beit Marina și Asociația de Dezvoltare a Turismului din cadrul primăriei. Curatorul expoziţiei este pictoriţa Bella Rosenbaum. Au fost invitaţi să expună: Bianca Boroş (Iaşi) şi din Piatra-Neamţ – Teodora Musceleanu, Andrei Lungu, Laurenţiu Păr şi Carrina Roșu. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 24 iulie, de la ora 18:00.
“Elementul inedit al lucrărilor Biancăi Boroș constă în surprinderea printr-o tehnică de lucru originală a unor aspecte, în special de ordin arhitectural, din vechiul târg al Ieșilor cu scopul de a menține vie în conștiința celor plecați din Iași sau a urmașilor lor, legătura cu obârșia din mediul moldav și românesc. Expoziţia este realizată cu ajutorul tehnicilor şi tehnologiilor picturale neconvenţionale, specifice picturii contemporane (deseori alăturând elemente incompatibile, precum apa şi uleiul, terebentina, ş.a.), rezultat al unor studii care, de mai multă vreme, se află printre preocupările profesionale curente ale artistei. Lucrările semnate de tineri artiști din Piatra Neamț, realizate pe formate şi în tehnici diverse, fac referire la oraşul lor natal – Piatra Neamţ. Lucrările au ca teme principale edificii arhitecturale simbol, mărturii ale secolelor de artă, cultură, istorie şi tradiţii: Turnul-clopotniţă al Bisericii Sfântul Ioan Domnesc, Biserica, Muzeul de Artă, Muzeul de etnografie, Muzeul de Artă eneolitică Cucuteni, Primăria, Colegiul Naţional Petru Rareş, Piaţa Curtea Domnească, Biserica Trei Ierarhi, Teatrul Tineretului, etc”, precizează ICR Tel Aviv, într-un comunicat de presă. Mai multe detalii despre această expoziţie se pot afla AICI. (M. CONSTANTINESCU; AFIŞ: ICR Tel Aviv)