Tineretul Pro România a marcat Ziua pentru Nonviolență

30 ianuarie, declarată Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală, înseamnă, în 20019, marcarea a 55 de ani de la apariția inițiativei de stopare a fenomenului de bullying. Agresiunea de tip ”bullying” este la cote ridicate în România, valorile fiind cele mai mari din teritoriul Uniunii Europene.

Tinerii de la Pro România Neamț au atras atenția asupra acestui fenomen, prin afișe și mesaje de încurajare.

”Deși fenomenul de bullying se manifestă în majoritatea mediilor sociale, impactul cel mai mare îl are în rândul elevilor, iar noi, echipa de tineret Pro România Neamț, am înțeles că cei mai importanți în combaterea acestui fenomen suntem chiar noi, tinerii, și astfel am inițiat un program anti-bullying în județul nostru, având ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare asupra fenomenului și diminuarea
acestuia, pornind din rândul elevilor. Am început prin promovarea mesajelor anti-bullying și continuăm cu implementarea programului educațional interactiv”, declară Radu Secuiu, coordonatorul organizației de tineret. ”Vrem să creăm profilul elevului care va lua atitudine și nu va mai sta indiferent la problemele întâlnite de colegii lor mai vulnerabili, inducând o diminuare a fenomenului. Însă este foarte important să nu ignorăm problemele care îi fac pe unii elevi să devină hărțuitori și să îi ajutăm pe aceștia să își înțeleagă problemele, integrându-i și nu marginalizându-i. Ne dorim ca acest proiect să fie implementat cu ajutorul tuturor
actorilor din sistemului educațional: elevi, profesori, părinți. Personal, susțin performanța, dezvoltarea personală și încrederea în sistem a fiecărui elev și tânăr din România și Neamț, asumându-mi, prin ajutor și îndrumare directă, succesul acestui proiect”, a adăugat acesta.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...