Polițiștii, care se ocupă constant cu descurajarea contrabandei cu țigări, și-au extins aria de acoperire și în alte piețe ale orașului. În ziua de 6 septembrie, de exemplu, au descins în Piața Mărăței și în Piața Dărmănești.
“Lucrătorii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în Piața Mărăței o femeie de 47 ani din Piatra Neamț, care, la vederea polițiștilor a încercat să ascundă 82 pachete cu țigarete, a căror proveniență nu a putut să o justifice. În aceeași zi, în Piața Dărmănești au fost găsite abandonate 12 pachete de țigarete”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Toate țigările au fost confiscate, iar polițiștii au întocmit două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. (C.M.)