Tic, Tac, Tic, Tac – am dat timpul înapoi la Școala nr. 2

La data de 25 aprilie a fost un eveniment minunat! Să vedeți de ce. După ce s-au terminat orele, elevii care nu stau la afterschool s-au îmbrăcat și au plecat la casele lor, iar cei ce stăteau până la ora 4 s-au schimbat de uniformă și au început să mănânce. Printre acești copii eram și eu. Lansarea revistei școlii începea la ora unu, așa că aveam destul timp să mâncăm și să ne schimbăm. La un astfel de eveniment nu se putea ca noi să nu participăm, mai ales că unii dintre noi care au compus texte și poezii au apărut în revistă. Toți eram îmbrăcați elegant. Doamna învățătoare ne-a condus în acea sală unde se desfășura lansarea. Ne-am așezat pe bănci, așteptând cu nerăbdare să înceapă. Și a început.

Doamna Cristea, profesoara de limba română, a zis că dă timpul înapoi ca să ne amintim tot din trecut, apoi s-a uitat la ceas spunând că timpul s-a oprit. Toți am început să râdem dându-ne seama că doamna a scos bateriile de la ceas. Doamna Cristea a prezentat apoi aproape toate revistele: vreo 25. A prezentat și foști elevi ai școlii care au apărut în reviste: olimpici , studenți, dansatori sau sportivi,  toți cu rezultate foarte bune, și cu multe premii. Majoritatea plecați în străinătate.

Încet, încet (cum zicea doamna profesoară: tic, tac, tic, tac) am ajuns și la prezentarea noului număr al revistei ”Generația 9”, numărul 25. Pe copertă era colega mea, Cosmina. Ea știe să danseze foarte bine balet. E cea mai bună la balet și a și dansat: a intrat pe ușă atât de grațios încât nicio lebădă n-ar întrece-o în grație. După dansul Cosminei, doamna profesoară de română ne-a prezentat și pe noi publicului.

Adânc emoționată, doamna noastră învățătoare s-a dus direct la doamna profesoară, care prezenta revista, și i-a dăruit un fel de card de identitate. Era foarte mare și avea toate cele: nume, prenume, cod personal, adresă și poză. Poza școlii noastre dragi: Școala nr. 2. A fost un moment foarte emoționant pentru toată lumea și la fel de distractiv. Și timpul a început din nou să curgă, semn că lansarea revistei s-a terminat. Dar nu se terminase. Ne așteptau în cancelarie bunătăți de toate felurile. Pe cea mai mare masă de acolo trona un tort atât de mare și îmbietor încât îți venea să-l mănânci deîndată. Pe tort era imaginea cardului de identitate al școlii. Ce zi! Ce lansare! Ce școală specială! (Sorina H.L., clasa a III-a E, Școala nr. 2 Piatra Neamț)