„Taxă” de nou-venit la creșă

* la creșa Mărăței, înscrierea copilului se face „la pachet” cu o „taxă” de 50 de lei

* o sumă pe care șefa asistentelor o consideră un lucru firesc

Emoțiile înscrierii copilului la creșă, inevitabile pentru cei mai mulți părinți, apar atunci când copilul care nu are nici măcar 3 ani trebuie să se obișnuiască cu despărțirile, cu „la revedere”, „să fii cuminte” și „să asculți de doamna”. Acestea cresc însă și dacă ne referim la costuri. Unele legale, altele, însă, pe lângă sau pe sub lege. O lege nescrisă în care dacă nu te conformezi ajungi să te gândești cu teamă la faptul că prichindelul pe care l-ai lăsat în grija unor persoane mai puțin cunoscute poate fi neglijat.

Ajunși la Creșa din Mărăței, cerem să înscriem un copilaș cu vârsta de aproximativ 2 ani, pe motiv că nu am mai găsit locuri la alte creșe. Șefa asistentelor de la creșa Mărăței (n.r. – s-a recomandat „Pușa”) ne invită în birou pentru a ne pune la dispoziție toate datele de care avem nevoie pentru a înscrie micuțul la creșă. Cerere, copie certificat, adeverință de salariat (n.r. – cel puțin de la unul din părinți, pentru a dovedi că avem cu ce achita întreținerea), analize medicale (exudat faringian, coproparazitologic) cu îndemnul de a ne duce la SANEPID. De la medicul de familie ne rămâne să mai luăm avizul epidemiologic și „istoricul” cu vaccinările copilului. Pași normali pentru a putea fi înscriși la creșă. Ni se dau indicații prețioase și despre faptul că trebuie să avem răbdare, că cel mic se va învăța cu mediul de acolo, că niciun copil n-a plecat de acolo pe motiv că nu s-a acomodat. Și-apoi, integrarea în acest mediu poate aduce multe beneficii pentru copil, în viitor.

maratei cresa

Colectă de bun-venit la creșă

La capitolul cheltuieli, apar ceva discuții pe care o să le redăm integral pentru a nu lăsa loc de interpretări.

Asistenta: „Dv. o să trebuiască atunci să veniți cu banii, 1.200.000 de lei (vechi) și noi, în principiu, mai cerem câte 50 de lei. Ce vedeți în unitate, totul este numai cu banii părinților. Se adună o anumită sumă, se face ceva, se fac acte, se introduc pe inventar, deci se lucrează… și vedeți facturile. Facturile sunt afișate în momentul în care… Acum ne mai trebuie două dulăpioare. Ce vedeți astea pe sală…, astea sunt toate cu banii părinților. Noi-nouțe, anul trecut le-am terminat în luna iulie, pentru că erau toate niște jafuri. Ideea ne-a venit pentru că acum vreo 2-3 ani, când am venit eu aici, nu de mult, erau niște jafuri de hăinuțe (?) și se rupeau toate când scoteau. Și au venit părinții și au spus «-Doamnă, hai să facem, hai să aia… Am strâns și ne-am gospodărit noi. Condițiile sunt bune și să vedeți că totul este nou. Iar în toamnă am făcut cazarmamentul. Deci am făcut cearșafuri, pat și plic pentru că erau toate niște jafuri. Asta-i… De asta se cere, ca să știți. Dacă vreți să dați pentru că eu nu pot să vă oblig, dar e firesc să dați”.

maratei cresa pusa

Și dacă tot trebuie să debutăm „cu dreptul”, întrebăm dacă 50 de lei trebuie să-i dăm lunar. Răspunsul, unul cât se poate de creștinesc:

Pușa: „Doamne-ferește! Doamne-ferește!… Păi atunci vă spuneam 1.700.000 de lei (n.r. – evident, vechi) pe lună. Iar dacă aveți de obiectat, v-am spus, nu-i dați. Eu nu vă oblig, dar cam așa e firesc. Vă încadrați cu ceilalți.”

Peste îndemnurile pline de bunăvoie ne mănâncă limba și întrebăm dacă mai sunt și alte lucruri pe care ar trebui să le știm și…

Pușa: „Asta o să vă dea asistenta. O să vă ceară niște materiale cum se cer în fiecare lună, la intrarea în unitate se cer și după aceea mai sunt niște liste.”

În scurt timp ne și lămurim. O asistentă ne face „necesarul”: 2 role prosop, 4 role de hârtie igienică, șervețele umede, șervețele uscate, săpun lichid și 50 de pahare de unică folosință. Adică, aproximativ încă 30 de lei. „Firescul” de la Creșa Mărăței a fost semnalat de una din zecile de mămici care și-a adus copilul pe mâna unor oameni „gospodari” plătiți din banii contribuabililor, care s-au „învățat” să ceară bani cum la fel de repede au „învățat” să-i și gestioneze. Principiul „firescului” funcționează și aici după un tipar grosolan care scoate la iveală ceea ce este mai periculos pentru o societate: corupția, influența, minciuna. Nu sunt acuze, ci sunt stări de fapt într-un stat de drept în care, ca să trăiești bine, trebuie să dai dreptul.

maratei cresa dormitor

În contextul în care părinții cotizează pentru diverse, astfel încât copilul lor să aibă condiții decente la creșă, ne întrebăm dacă Primăria Piatra Neamț mai contribuie cu ceva. Răspunsul a venit prompt.

„La începutul fiecărui an, directorul creșei stabilește un buget în funcție de necesități: cheltuieli cu salariile angajaților, utilități, consumabile. Și aici, ne referim la detergenți, șervețele, pahare de unică folosință, mobilier. Fiecare director de grădiniță gestionează banii pentru cele necesare creșei”, a declarat Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra Neamț.

În urma acestui demers jurnalistic, ne întrebăm, cât se poate de firesc, câte chitanțe s-au dat părinților îndemnați „să se încadreze ca ceilalți” pentru sumele strânse. De ce se cer consumabile dacă sunt decontate din bani publici? În câte creșe se mai practică oare astfel de lucruri firești?

CEAHLĂUL

Autor:

Ultima ora

Controale la Lacul Izvorul Muntelui. Amenzi pentru pescari și avertisment privind prohibiția

Polițiștii din Neamț au desfășurat o acțiune de amploare...

Trei pasageri răniți într-un autobuz din Piatra Neamț după o frânare bruscă

Trei persoane au fost rănite într-un autobuz din Piatra...

Suceava. Incendiu devastator în două gospodării din Bădeuți. O femeie a ajuns la spital

Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de...