pietricica turism
serbarile zapezii

Astăzi, începând cu ora 17, la Sala Amfiteatru (Teatrul de Joacă) a Bibliotecii Judeţene “G. T. Kirileanu”, va avea loc lansarea oficială a programului “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania”, eveniment organizat de “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania” împreună cu Asociaţia de Sprijin Comunitar Piatra Neamţ şi Biblioteca Judeţeană “Kirileanu”. Evenimentul se bucură şi de sprijinul Central Plaza Hotel. “The Duke of Edinburgh’s International Award” este liderul mondial al programelor de dezvoltare personală pentru tineri. Acesta se adresează tinerilor cu vârsta între 14 și 24 de ani care, indiferent de mediul de proveniență, sunt încurajați să desfășoare activități de educație non-formală, care să le asigure o tranziție echilibrată de la adolescență la maturitate.

“The Duke of Edinburgh’s International Award” a fost inițiat de către Alteța Sa Regală Prințul Philip al Marii Britanii în 1956, fiind prezent în peste 140 de țări la nivel mondial. În România, programul a fost lansat la nivel naţional în iunie 2013 în cadrul Galei Regale, fiind patronat de către Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României și susținut de Ministerul Educației Naționale.

Anul acesta programul a fost recunoscut ca fiind cel mai bun din România, primind premiul I la această secțiune în cadrul Galei Societăţii Civile din 10 iunie 2014. Premiul a fost înmânat Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României – ambasador al programului. La o lună după obținerea premiului, programul a ajuns şi la Piatra Neamț. Lansarea va avea loc în 10 iulie 2014 sub forma unei mese rotunde, urmată de Cursul de formare de Lideri Award. Scopul mesei rotunde este de a crea o rețea județeană de susținători ai programului, care să faciliteze accesul tinerilor din această comunitate la această oportunitate unică.

Ruxandra Florescu, manager de formare, împreună cu reprezentanți ai ACS Piatra Neamţ și ai Asociației de lnițiativă Locală Roman 2002, reprezentanți ai instituțiilor locale, cât și membri ai comunităților din Piatra Neamț și Roman, vor dezbate importanța programelor de dezvoltare personală pentru tineri, precum și recunoașterea activităților desfășurate de către aceștia. Ca parte a lansării programului, reprezentanţii mai multor organizaţii de tineret şi şcoli au fost invitaţi să participe la Cursul de formare Lideri Award. Liderii Award sunt persoane adulte care livrează programul “The Duke of Edinburgh’s International Award” în instituțiile de proveniență, mentorând tinerii înscrişi în program. (Z.C.H.)