Sub acest titlu prezentăm fragmente din lucrarea lui Radu Mihai Crişan, “Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului”, ediţia a III-a revizuită, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2005. Afirmaţiile lui Mihai Eminescu, în fragmente din presa de acum 150 de ani, sunt de o actualitate izbitoare, din care cauză cartea nu a circulat, fiind foarte puţin cunoscută.
„Cine-ar citi foile din Capitală ar constata un fenomen ciudat, care se repetă, nu cu regularitatea lumii siderale, dar ca din senin şi în genere în epoce în care Adunările nu pun ţara la cale în Dealul Mitropoliei şi răscumpărările nu sunt la ordinea zilei. Acel fenomen e: discutarea de principii, dar o dicuţie de-o generalitate şi de-o abstracţiune estremă. E o jucărie ca oricare alta, ca de ex[emplu] a căuta rădăcina pătrată a numărului 7. Poţi să tot socoteşti mereu şi să baţi apa-n piuă; aproximaţia va deveni din ce în ce mai mare, dar o rădăcină care, multiplicată cu ea însuşi, să dea exact 7 nu se va găsi. Ş-aici se operează cu două abstracţiuni de-un cuprins empiric cu totul neînsemnat şi poţi vorbi şi socoti zile întregi fără să fi făcut o treabă de seamă. Un exemplu: pe temeiul a trei abstracţiuni: credinţă, viitor, naţiune, se durează un articol de fond de trei coloane, care nu zice absolut nimic şi care e-ndreptat, ca totdauna, în contra opoziţiei. Aceste trei vorbe, abstracte ca şi nişte numere, se pot pronunţa după voie şi ar da alte teme, tot atât de bogate în vorbe: de ex[emplu] «Românul», care azi a discutat credinţa în viitorul naţiunii, poate discuta mâni viitorul din credinţa naţiunii sau naţiunea viitorului prin credinţă, viitorul credinţei în naţiune sau credinţa naţiunii în viitor şi are să ajungă tot la rezultatele fenomenale la care a ajuns şi în numărul său de astăzi”.
