pietricica turism

ardeleanu

* Calistrat Hogaş adnotase pe marginea paginilor cărţii lui Vlahuţă „România pitorească” despre stilul inadecvat al entuziastului autor: „de forţa unui elev de clasa a V-a”; „Ei? serios? Mare poznă!”; „de, când te gândeşti că se premiază asemenea fraze hodorogite!”; „prea tacită expresiune! Simţire de fabrică!” Şi alte multe…observaţiuni, care inflamau paginile publicaţiunilor pietrene „Situaţiunea” şi „Asachi”. Vorba lui Hogaş, „Nu e tocmai uşor să se dea cuvântului înţelesul cuvenit”.

* Gustul literar al lui Caragiale, în ciuda precarităţii studiilor sale, e fără greş. Pe inspectorul de Neamţ l-au impresionat nu numai iepele zurlii sau Zulniile focoase, dar şi peisagiile zeieşti şi… peregrinul Calistrat Hogaş. Caragiale intenţiona să-i traducă „Amintirile” lui Hogaş în engleză, considerându-le fără egal în literatura românească.

* După o masă copioasă seara, cu hribi copţi în spuza jarului, stropită cu o gură de rachiu, în munţii Nechitului, la părintele Ghermănuţă, a doua zi dimineaţa, Hogaş porni spre zarea Tazlăului. De reţinut dojana părintelui, oarecum mireană şi de mirare, asupra sticlei goale: „ –  Na! zise el mai dându-i o tiflă; păcătoaso şi mangosito! Da’ aşa te-am învăţat eu să fii? îîî!…pârlita dracului! din roşie şi frumoasă ce erai, te-ai făcut galbenă şi oftigoasă…ptiu!…”

* Misterioasa Floricica i-a smuls versuri patetice îndrăgostitului Hogaş (cum s-ar ivi o padină după un urcuş pe cladul căsniciei): „Şi aşa cum te-ar încinge nimbul tău dumnezeiesc,/ O întreagă veşnicie aş voi să te privesc!…/ Decât spinul, Floricica, creşte veşnic lângă roză,/ Poezia şchiopătează şi se schimb-ades în proză…/ Eşti frumoasă, Floricico…O minune-ntre minuni!…/ Lasă dracului andreaua…Nu cârpi sara colţuni!…” Floricico, lasă dracului andreaua!…Meşterul ar vrea să-ţi pună şaua…

* „Tot ce vede ochiul, gândul, în cereasca ta făptură,/ Mai presus mă-nfiorează, decât tot ce e-n natură!” Mai, mai, pârdalnica de iubire să-l ducă pe drumul rătăcirii pe conu’ Calistrat Hogaş. Noroc că muntele l-a salvat de la o asemenea rătăcire pe suprafeţele plane: „Ştiu de unde viu, dar unde mă duc, mai nu ştiu şi nici prea vreau să ştiu; vorba e că mă duc”. Frază apocaliptică în cheia Fatalităţii: cât ar fi existenţele de caduce, omul ştie că seduce şi apoi…se duce?!

* În anul 1915, cartea „Pe drumuri de munte” a concurat pentru obţinerea premiului Academiei, ce se împărţea la doi scriitori. Nici o şansă în faţa relativ anonimilor Ion Dragoslav şi Mihai Lungeanu, susţinuţi prin referate judicioase de celebrii Duiliu Zamfirescu şi Delavrancea. În schimb, referatul pentru Calistrat Hogaş a fost prezentat de profesorul de la Liceul din Iassy şi Universitate, Caragiani, care mai şi propusese, la caterincă, împărţirea acestui premiu proporţional cu întinderea munţilor Moldovei străbătuţi de prozator. Bine că oamenii de influenţă s-au îngrămădit în a scrie necrologuri la moartea sa?! Şi totuşi, stimaţi clasicişti şi excursionişti, nu vi se pare că hogaşienele „Amintiri dintr-o călătorie” sună ca un ecou, cu nuanţe impresioniste, al humuleştenelor „Amintiri din copilărie”?

* Calistrat Hogaş s-a remarcat ca un excelent portretist în literatura română. Tudor Vianu îl numea „un Creangă trecut prin cultură”. Exigentul Caragiale cerea revistei „Viaţa românească” să-i trimită la Berlin ultimele povestiri hogaşiene. Iar divinul critic îl considera „un minor mare”…

* Gurmanderia  călătorului Calistrat Hogaş este luată peste picior de colegii săi de la „Viaţa românească” prin titluri de fantezie: „Bătrânul fakir şi delicioasa scrumbie”, „Ilustrule Ahasverus şi somnorosule morun”, „Voluminoasă saltea a lui Solomon şi graţioasă Regină din Saba”. Paradoxal, lipseşte ceva mai apropiat de stilul său homeric: „Neobositul Homer şi gustosul homar”…

* Aprecieri lovinesciene, atunci când nu… lovise, ci mângâiase: despre Ion Barbu („Versuri cu strofe ca arcuri de granit”), Calistrat Hogaş („Pluteşte peste rasă şi timp”) şi Arghezi („Nu este numai un artist, ci şi un vraci…”).