Guvernul României a adoptat, miercuri, 31 ianuarie, o ordonanţă de urgenţă de prelungire a termenului de depunere a formularului 600 până la data de 15 aprilie 2018. Formularul 600 (declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate) avea termenul limită de depunere chiar astăzi.
“Măsura a fost luată în scopul creșterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii (contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate). Menționăm faptul că au fost depuse circa 28.500 de formulare, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, potrivit estimărilor făcute la nivelul anului 2016”, se precizează în informarea guvernamentală.
Formularul 600 se depune, potrivit prevederilor Codului fiscal, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau venituri din alte surse. CAS și CASS se datorează astfel:
- CAS se datorează de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei);
- CASS se datorează de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018). (ZCH NEWS)