Teribilism cu final la spital: Doi băieți au intrat cu o motocicletă într-un autovehicul

Doi adolescenți care se plimbau pe o motocicletă, pe care niciunul nu avea dreptul să o conducă, au ajuns în stare gravă la spital după un accident care a avut loc aseară, 3 august, în jurul orei 22,00, în satul Buruienești, din comuna Doljești, Neamț.

Dinamica accidentului, descrisă de agent principal Georgiana Pușcașu de la IPJ Neamț este foarte simplă. Motocicleta condusă de unul dintre tineri, în vârstă de 14 ani, a intrat în coliziune cu un autoturism, care se deplasa în fața sa, pe același sens de mers, condus de o tânără, de 19 ani, din aceeași localitate.

Atât „șoferul” cât și pasagerul în vârstă de 15 ani au suferit răni grave. Unul dintre aceștia a suferit un traumatism al sternului și și-a spart nasul, celălalt fiind diagnosticat cu traumatism de coloană vertebrală și traumatisme ale brațului și coapsei stângi. Ambii băieți au fost transportați mai întâi în Centrul de Primiri Urgențe Roman și apoi, datorită stării grave, medicii au cerut transferul interclinic la unități medicale din Iași, unde există dotări mai bune și medici specialiști care îi pot opera.

Polițiștii i-au testat alcoolscopic pe băiatul de 14 ani de pe motocicletă și șoferița, constatând că nici unul nu consumase alcool.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Inspectorii de muncă au verificat beneficiarii care utilizează zilieri

Funcționarii din cadrul ITM Neamț au efectuat verificări la...

Una din trei case de asigurări din Regiunea Nord-Est ar putea avea director nou

Trei case de asigurări de sănătate din regiunea Nord-Est...

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...