0:00

TEREZA TAMAȘ, copilul teribil al Romanului, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Tereza Tamaș, cunoscutul portar al naționalei de handbal a României este aproape de revenirea în orașul natal, Roman, unde a făcut primii pași ca… inter. Profesorul Ioan Ungureanu a convins-o să stea în poartă, deși toată lumea îl creditează pe Ioan Holban ca descoperitor al Terezei Tamaș. Nemțeanca s-a afirmat între buturile naționalei feminine de handbal a României într-o perioadă în care Luminița Huțupan Dinu era declarată ”Cel mai bun portar” din lume. Iată de ce Tereza Tamaș a rămas în inima romașcanilor, ca un model de dăruire și abnegație. Un copil teribil al Romanului.

Aminitirile antrenorului Ioan Ungureanu

Tereza s-a născut la Roman, pe data de 28 aprilie 1982. Orașul natal avea să-i confere, mai târziu, titlul de Cetățean de onoare. A început să joace handbal din clasa a cincea. “A făcut parte din prima promoție de la clasa a cincea, 1993-1994, grupă mixtă, a LPS Roman. Până atunci, LPS Roman avea doar de la clasa a noua în sus. Dintr-a șasea, la clasele speciale de handbal ale LPS, când mi-a devenit elevă la grupa feminină, după dezmixtare, băieții i-au rămas lui Paul Militaru. Am avut norocul de a fi antrenor la fete. Era o fetiță înaltă, plăpândă, cu musculatură nedezvoltată. La început a jucat în câmp. Avantajată de talie, a marcat destule goluri, dar… parcă nu era postul ei. Îi cunoșteam părinții, amândoi înalți. Bernard, tatăl ei și fost elev al meu la Săbăoani, arunca la poartă cu stânga. Analizându-i indicii somatici, lungimea brațelor, înălțimea și celelalte, am convins-o pe Tereza să intre în poartă. A fost mai greu, la început. A progresat foarte mult și foarte repede, în clasa a șasea. Într-a șaptea, anul școlar ’95-’96, primul la juniori III, a debutat în campionatul național organizat de Federația Română de Handbal. Era în 23 februarie, când LPS-CSȘ Roman a jucat cu CSȘ Piatra Neamț, în deplasare. În 1996, a participat la un prim trial, la Bacău, apoi a urmat altul, în București. Caz foarte rar: la o înălțime de 1,81 metri, avea o anvergură a brațelor de 1,90 metri. Acest lucru m-a convins că mutarea ei în poartă a fost una bună. În sezonul ’96-’97 a avut un progres fantastic, fiind desemnată și cel mai bun portar din seria Moldovei la juniori III. Imediat ce a ajuns la juniori II, a fost selecționată în lotul național de perspectivă, iar în 2000 juca deja la Fibrex Săvinești, în prima ligă, la seniori”, rememorează antrenorul Ioan Ungureanu, profesor de sport, acum, la Școala “Vasile Alecsandri”.

CV de învingătoare

În 1999, Tereza Tamaș a devenit campioană europeană cu naționala de junioare și, în 2000, a câștigat încă o medalie de aur, la europenele de tineret. Portarul format în pepiniera Romanului a ajuns la sufletul tuturor iubitorilor de handbal, din țară și din alte zări, mai ales în perioada senioratului în care a jucat la Silcotub Zalău, Oltchim Râmnicu Vâlcea și în naționala feminină a României, acolo unde a făcut un cuplu de portari celebru, cu o altă nemțeancă, Luminița Huțupan Dinu. E foarte greu să te afirmi între buturi, când ai un număr unu de talia Luminiței Huțupan în poartă. Și, totuși, Tereza Tamaș a reușit s-o egaleze, în special prin talent, dublat de foarte multă muncă. Medaliată cu argint la Campionatul Mondial din 2005 de la Sankt Petersburg, Tereza a fost declarată ”Cetățean de onoare al municipiului Roman”. În acest an, a câștigat Campionatul și Cupa Serbiei cu formația Zajecar. “La Zajecar a fost o experiență frumoasă, într-un orășel mic, cu oameni sufletiști. M-am obișnuit repede cu echipa, una cu multe jucătoare din străinătate, din Spania, Ucraina, Croația, Ungaria, toate cunoscătoare ale limbii engleze. Nu cred că în Serbia campionatul este mai puternic decât cel din România. RK Zajecar a câștigat campionatul în ultimele 4 sezoane. Eu am făcut parte din lot în ultimele două. Echipa a avut probleme financiare. Câțiva sponsori s-au retras, după ce am ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor. Din aceste motive, câteva jucătoare de bază au cerut rezilierea contractelor, părăsind echipa. Cred că a fost cel mai muncit campionat din cariera mea”, povestește Tereza Tamaș.

Despre Roman, numai de bine

Portarul romașcan a rămas cu un gust amar, după despărțirea de Oltchim. ”Plecarea de la Oltchim, la sfârșitul sezonului 2010-2011, nu a fost alegerea mea. Eu și câteva jucătoare am fost anunțate că nu mai este nevoie de serviciile noastre, fiind informate că putem să ne căutăm echipe. Oricum, nu este cel mai important unde joci, important este să fii profesionist. În ce privește situația de acum de la Oltchim, nu știu unde s-a greșit și cine. În continuare, handbalul românesc este apreciat în străinătate. Există jucătoare de valoare”, este de părere Tereza. Vorbește cu plăcere despre orașul natal și se ferește să dea un răspuns concret în ceea ce privește transferul. ”Romanul? Mi-a făcut plăcere să văd că orașul s-a schimbat foarte mult în bine, de când am plecat. Chiar se vede că Primăria și Consiliul Local se implică în proiecte. Avem un parc frumos, s-a construit bazin de înot, curățenia se vede. Am înțeles că există un proiect pentru reamenajarea ștrandului. Arată ca un oraș european. Mă bucur că în Roman avem echipă de prima ligă și că reușește să se mențină. Cine știe, poate chiar va mai juca într-o cupă europeană. La HCM sunt oameni apropiați de handbal, care asigură condiții excelente pentru jucătoare. Cât despre națională, postul de portar a fost întotdeauna acoperit. Dacă va fi nevoie de mine, voi răspunde convocării cu cea mai mare plăcere. Echipa națională nu se refuză, este o onoare să joci pentru țara ta”, a afirmat Tereza Tamaș. Vom vedea dacă staff-ul romașcan va reuși s-o înregimenteze pe Tereza Tamaș la HCM. Cu ea în poartă și încă 3-4 implanturi reușite, echipa din Roman poate emite pretenții la o cupă europeană în sezonul următor.

TEREZA TAMAȘ, copilul teribil al Romanului, ZCH NEWS - sursa ta de informații

TEREZA TAMAȘ, copilul teribil al Romanului, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentMuzeele de la Curtea Domnească o iau pe urmele teatrului
Articolul următor„Având conştiinţă şi sentiment, omul e unitatea de măsură a absolutului”