OLYMPUS DIGITAL CAMERA

– dialog cu scriitorul Adrian ALUI GHEORGHE

– Scriitorul Adrian Alui Gheorghe, la 55 de ani. Ce semnificaţie are vârsta pentru un scriitor?

– E ca un semn de carte…!

– Câtă biografie e în opera ta, câtă ficţiune e în viaţa ta?

– Toate cărţile mele sunt expresia biografiei mele. Nu poţi sări peste propria umbră, nu poţi face abstracţie de lumea pe care ai petrecut-o. În poezie am surprins câte ceva din magia clipei, în proză am îngânat poveştile lumii mele, în eseu şi în publicistică am redat ceva din caracterul lumii noastre. Câtă ficţiune e în viaţa unui om? Toată viaţa, zi cu zi, clipă cu clipă, e o incredibilă aventură de care puţină lume e conştientă. Viaţa în sine poate să fie o banalitate, însă prezenţa conştiinţei şi a sentimentului în existenţa noastră sunt lucruri care ne apropie de dumnezeire. Având conştiinţă şi sentiment, omul e unitatea de măsură a absolutului.

– Regreţi ceva?

– Că nu am reuşit să citesc toate cărţile importante ale lumii…! Aş fi făcut-o şi din respect pentru cei care le-au scris, aş fi intrat astfel în contact cu marile viziuni ale gândirii umane.

– Dacă mă uit într-o fişă de dicţionar, văd că ai trăit în toate mediile, că ai supravieţuit şi în mina de cărbune de la Lonea, că ai trecut prin muncile de jos dintr-o fabrică, că ai fost şi director de complex muzeal la un moment dat, ziarist, că ai luat premii nenumărate, că ai terminat strălucit un doctorat …! Ce ai fi vrut să schimbi în biografia ta?

– Nu aş schimba o virgulă… ! Zic şi eu ca românul: Ce nu te omoară, te întăreşte. Spunea un grec, Agathon parcă: „Există un lucru pe care nici Dumnezeu nu îl poate face: să facă nefăcute cele ce s-au întâmplat”. De asta iau lucrurile ca atare. Alte scenarii de viaţă sunt în prozele mele, în eseurile mele.

– Te poţi imagina trăind în altă ţară, în altă limbă, în altă cultură?

– Da, am făcut acest exerciţiu de imaginaţie. M-aş fi adaptat, cred şi în altă limbă şi în altă cultură şi în altă ţară. Poate aş fi rămas acelaşi, poate aş fi fost altul. Suntem, în mare parte, produşii contextelor. Întrebarea aceasta poate fi un început de poveste …

– Ai primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler şi apoi în grad de Ofiţer, de la Preşedinţia României. Ai rămas, însă, la Piatra Neamţ, oraşul care te-a făcut şi cetăţean de onoare… Nu regreţi uneori că nu ai plecat mai spre centru?

– Uneori, da. Mai zilele trecute când „comisia de cultură” de la consiliul judeţean mi-a respins finanţarea proiectului revistei „Conta”, pe care o scot cu mare chin, de trei ani, m-am întrebat dacă nu cumva tulbur „somnul raţiunii” unor conjudeţeni de-ai noştri. Sentimentul universurilor paralele e mai pregnant în provincie, decât „la centru”.

„Artistul are sentimentul zădărniciei”

– Ce ţi-a adus ţie poezia, arta?

– Totul. Şi ceva în plus.

– Ce e în plus … ?

– Sentimentul zădărniciei. Artistul îl are mai pregnant decât îl au oamenii care nu îşi pun atâtea întrebări, care nu se întreabă prea mult unde se situează ei în evoluţia fiinţei, a universului. Oricum, sunt întrebări fără răspuns. Şi e bine să rămână aşa, sentimentul infinitului face din fiecare clipă o entitate misterioasă.

– Ce oameni ţi-au marcat destinul?

– Sunt mulţi, am mai vorbit despre ei în eseurile mele. De la familie, la minerul bătrîn cu care am rămas izolat vreo şaisprezece, şaptesprezece ore în „coperişul” abatajului din mina de la Lonea, la peste şase sute de metri adâncime, în urma unei surpări. Ne-am ţinut unul pe altul de vorbă, ca să nu înnebunim, până am fost recuperaţi de echipa de salvare…! Acum am să încerc o generalizare însă: fiecare om cu care te întâlneşti, îţi modifică în vreun fel destinul. Gravităm, fatalmente, unul în jurul altuia. Dumnezeu ne-a pedepsit să trăim unul lângă altul, dar tot el ne-a dat puterea să ne suportăm, spunea cineva.

– Cum te sărbătoreşti tu, la această vârstă… ?

– Mă sărbătoresc prin două cărţi intrate în librării în aceste zile: o carte de poezie, „Omul giruetă”, apărută la editura „Tracus Arte” din Bucureşti şi un roman, „Urma”, apărut la „Polirom-Cartea Românească”.

A consemnat Nicolae SAVA

1 COMENTARIU

  1. Să nu ne plângem de nimeni şi de nimic. Doar Ecleziastul a spus: “Zădărnicia…” La mulţi ani!

Comments are closed.