“Cu un an înainte de a trece la cele veşnice, fiind într-o vizită la domnul Galinescu, l-am rugat să scrie ceva despre Şesul Hangului, vestitul şes despre care încă îşi mai amintesc hanganii mai în vârstă. După cîteva zile, fiind iarăşi în vizită la domnul Galinescu, acesta mi-a înmânat un caiet simplu, pentru şcolari, ale cărui prime foi erau scrise de propria mână”. – Profesor Gheorghe DRUGĂ
“În lungul Şesului, spre nord, cam la picioarele pantei, mai era un drum care lega uliţele dintre parcele şi cu Hangu (Malu-Netedu), pe care un bătrân din Hangu, Aftanasă Farcaşanu, l-a numit «Drumul Datornicilor», explicându-mi că acei locuitori care aveau datorii, nu mergeau pe drumul mare (şoseaua), ci pe acest drum lăturalnic. (…) La Poarta Ţarinii era şi casa lui Gheorghe Zaharia (Aboanei), care, întreprinzător, avea şi o prăvălioară cu mărfuri necesare sătenilor, dar cunoştea şi meseria de brutar, realizând pâine coaptă la cuptor, deosebit de gustoasă, pe care, rupând din scobitură, o mâncam aproape pe jumătate, până acasă, când eram trimis după pâine. Odată, după ce am ieşit cu pâinea din prăvălie, m-a oprit un cetăţean şi mi-a cerut să-i dau pâinea. N-am protestat şi i-am dat-o. M-a chemat să merg cu el în prăvălie la Zaharia. Cetăţeanul a verificat cântarul dacă este corect şi a cântărit pâinea, care avea un kilogram. L-a felicitat pe Zaharia, care i s-a adresat cu titulatura de «Domn Primar». Primarul era Toader Bălănescu. Şesul Hangului, pe islaz, a servit şi ca aerodrom pentru avioanele sanitare. Când se întâmpla să aterizeze vre-un avion, tot satul, cu mic, cu mare, alerga să-l vadă de aproape. Am alergat şi eu odată. Vis-à-vis de lotul şcolar, la sud de şosea pe islaz, a fost amenajat un teren de fotbal cu porţi de mărime normală şi a fost ridicat şi un pavilion dintr-un brad înalt de 7-8 metri, iar la activităţile străjereşti era înălţat tricolorul în timp ce se cânta imnul străjerilor, «Trei culori cunosc pe lume». Asta în timpul regelui Carol al II-lea. (…) În timpul primului război mondial, preotul Mihai Coroamă (înfiat de preotul Vasile Coroamă de la Stejaru-Pângăraţi) era elev la Şcoala Normală şi a venit în vizită la dascălul Ion Galinescu, unchiul său. Era o iarnă foarte grea şi pe Şesul Hangului şoseaua nu se mai cunoştea decât după stâlpii de telegraf. Deşi Mihai a fost sfătuit să nu plece de la Ion Galinescu, pe o aşa vreme şi asupra nopţii, spre Stejaru, curajos, a plecat. A auzit urlete în depărtare. Nici o casă prin apropiere. Singura scăpare nu puteau fi decât stâlpii de telegraf şi simţind apropierea unei haite de lupi, de frică a reuşit să se aburce pe un stâlp până la paharele de susţinere a sârmelor, iar lupii roată împrejurul stâlpului şi aşteptau să le pice prada. Noroc că tocmai s-a nimerit să traverseze Şesul o caravană de cărăuşi, care au făcut larmă şi lupii au fugit şi Mihai a scăpat întorcându-se la unchiul său, la Hangu. O altă istorie cu lupii care hălăduiau în haite iarna pe Şesul Hangului, s-a întâmplat în seara de 7 ianuarie de Sfântul Ioan, prin deceniul 4, secolul XX. Tata, Ioan Galinescu, cântăreţ bisericesc şi bun gospodar, era bine văzut în sat. Au venit în vizită, de patron, preotul, învăţători, avocaţi şi alţi prieteni, neinvitaţi. Bineînţeles pregătirea era corespunzătoare şi se făcea faţă. Avea vreo 30 de oi şi în seara patronului au fost uitate să fie închise în grajd. Lupii au dat târcoale şi găsindu-le neasigurate au făcut mare hram omorându-le aproape pe toate. Erau la Poarta Ţarinii, la sud de şosea, pe izlaz, nişte gropi mari rămase de la construcţia şoselei, adânci de 5-7 metri. La 22 iunie 1948, când am fost arestat, maşina a avut o pană de curent chiar în dreptul acelor gropi. Era o noapte întunecoasă. Comisarul Aramă şi şoferul erau preocupaţi de rezolvarea penei şi m-am gândit ce ar fi să fug, fiindcă cunoşteam locurile, dar m-am socotit că poate fi o cursă. Am aruncat doar volumul de poezii al lui Octavian Goga, care mi-l luase la percheziţie şi pe care eram iscălit. L-am găsit acasă, după 5 ani, când am fost eliberat”.
Nicolae SAVA
