Teatru la bibliotecă

biblioteca judeteana

Clasa de teatru a Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare vă invită, sâmbătă, 15 iunie, de la ora 17, la Teatrul de Joacă din cadrul Bibliotecii Judeţene G. T. Kirileanu, la spectacolul de gală al grupei de vârstă 5-12 ani, spectacol care va marca finalul anului şcolar. „Am ales ca stagiunea noastră, desfăşurată la Teatrul de Joacă – prin bunăvoinţa Bibliotecii Judeţene, a domnului director Constantin Bostan, care ne găzduiesc spectacolele de mult timp, în baza parteneriatului dintre cele două instituţii – , să se încheie pentru grupa celor mici, cu un spectacol inedit, un spectacol-coupé”, a spus actriţa Maria Hibovschi, coordonatoarea clasei de teatru. Cele două spectacole în care micii actori îşi vor demonstra talentul sunt „Excursie buclucaşă”, după Oana Secară şi „Ţara lui Mură-n Gură”, după Nina Cassian. Din distribuţie fac parte Ana-Maria Trenchea, Raul Măzăreanu, Andi Enache, Luca Pribeagu, David Câmpescu, Diana Stan, David Moisă, Lorena Milea, Alexis Roşu, Maria Muraru, Matei Spiridon, Darius Dobrea, Nicolas Panaciotidis, Ilinca Şerban, Sorana Dobrea, Ilinca Ioniţă, Matei Stavarache, Ivona Roşu şi Anda Enache. Peste două săptămâni, pe 29 iunie, de la ora 17, pe scena aceluiaşi Teatru de Joacă, este rândul grupei liceenilor să pună punct stagiunii din acest an şcolar, tot cu două spectacole: „Împricinaţii”, după Bogdan Ulmu şi „Familie, iubire, prafuri”, de Maria Hibovschi. (N. SAVA)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...