tazlau primar machidon

Licitat acum 7 ani, DJ 156 C, pe sectorul Tazlău-Casa de Copii, a primit, în sfârșit, binecuvântare pentru modernizare din partea CJ Neamț. ”Acest drum este al CJ Neamț,  dar a fost licitat acum 7 ani, dar nimeni nu a alocat un leu până acum. Constructorul nu putea să modernizeze drumul doar pe promisiuni, așa că abia acum, după atâta timp, va avea parte de modernizare. Apoi, sunt mulți care spun că Tazlăul și-a rezolvat problemele cu infrastructura, însă îi anunț că mai avem de asfaltat 2,5 kilometri, iar pentru o astfel de investiție a fost făcut un proiect, pe care l-am depus pentru finanțare”, a declarat Constantin Machidon, primarul  comunei.

C. NEGRU

Articolul precedentPÂNGĂRAŢI: Asfalt, după jumătate de secol
Articolul următorPacienții Spitalului Județean „respiră” de 700.000 de lei pe an