Taximetrist blocat în trafic de poliţie şi „percheziţionat”

Taximetrist blocat în trafic de poliţie şi „percheziţionat”Nişte escroci, care au încercat să păcălească o bătrână, şi au reuşit până ce-a intrat poliţia pe fir şi le-a stricat „afacerea”, s-au folosit de un taximetrist ca să preia banii de la femeie. Rudele bătrânei, care au încercat să o convingă că este victima clasicei metode „Accidentul”, au sesizat poliţiştii.

Astfel, la data de 26 iunie, în jurul orei 23, poliţiştii din comuna „Copălău au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 22, o femeie în vârstă de 82 de ani, din comuna Copălău, a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune”, se arată în comunicatul IPJ Botoşani.

„Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că, în jurul orei 21, femeia a fost apelată de mai multe ori, de către o persoană care s-a prezentat ca fiind avocatul fiului său aflat în Italia şi care i-a spus că acesta din urmă ar fi provocat un accident, în urma căruia au rezultat victime care solicită daune în valoare de 4.000 de lei. Ulterior, a fost sunată de o persoană care s-a prezentat ca fiind chiar fiul său şi care a afirmat că se va sinucide dacă nu-i vor fi trimişi cei 4.000 de lei, pentru a plăti daune persoanelor implicate în accidentul de care el se face vinovat”.

Până la urmă, bătrâna a făcut cum i s-a spus. A pregătit două plicuri cu bani (unul cu 4.000 de lei şi celălalt cu 350 de lei – contravaloarea unei curse de taxi până la Aeroportul Bacău) şi a aşteptat să vină taximetristul să le ia. Rudele cărora le povestise ce-a păţit au sfătuit-o să nu dea bani nimănui şi când au văzut că nu au şanse s-o convingă au sunat la poliţie. Aşa se face că taximetristul a fost blocat în trafic, la Flămânzi, şi banii recuperaţi.

Recomandări de la poliţie:

  • Nu acţionaţi imediat sub impactul emoţional cauzat de primirea unei astfel de ştiri!
  • Verificaţi, pe un număr de telefon cunoscut deja, dacă situaţia de urgenţă este reală!
  • Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că sunt avocaţi şi reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”!
  • Sunaţi la Poliţie, pe numărul de urgenţă 112 sau la unitatea de poliţie pe raza căreia locuiţi, spuneţi despre ce este vorba, interesaţi-vă de existenţa unui astfel de accident rutier şi procedura legală în astfel de situaţii.

Dacă totuşi aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, nu ezitaţi să apelaţi cât mai rapid la POLIŢIE! Numărul pentru urgenţe este 112! (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Finanțări de până la 200.000 de euro pentru fermierii din Moldova

Fermierii din regiunea Moldovei au la dispoziție, în 2026,...

Zeci de sancțiuni după controalele de pe DN 15

Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de control pe...

Bărbat reținut la Doljești după ce a amenințat două persoane

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a...